Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor s-a încheiat vineri, 25 ianuarie, în Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea. La rugăciune au participat PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, preoţi şi credincioşi aparţinând cultelor greco-catolic, ortodox, romano-catolic, reformat şi evanghelic-luteran.


