Bugetul Consiliului Judeţean Bihor pare să fie o sursă importantă de venit pentru aleşii noştri. Mai mult, din banii contribuabililor sunt plătite şi salariile rudelor sau apropiaţilor acestor demnitari. Un prim exemplu este soţia preşedintelui CJ Bihor, respectiv fostul consilier Laurenţiu Păşcuţi, ambii angajaţi la Cabinetul preşedintelui.
Eveniment
Pârâul Adona ferecat într-o cuşcă de beton
Proiectul de întubare a pârâului Adona începe să prindă contur, în cele două luni de la demararea investiţiei lucrările fiind deja realizate în proporţie de 30%.
- 12 Iulie 2011
- Citeste
Premiere medicale orădene la Spitalul Clinic de Urgenţă
Noua conducere a Spitalului Clinic de Urgenţă din Oradea doreşte să evidenţieze de acum înainte succesele sistemului spitalicesc bihorean. În acest sens, conf. univ. dr. Petru Chitulea a prezentat, alături de dr. Hadrian Borcea, două dintre realizările medicilor orădeni.
- 12 Iulie 2011
- Citeste
Săcueni - Primul turneu internaţional al tăietorilor de lemne
Sâmbătă, 16 iulie, de la ora 16.00, pe stadionul orăşenesc din Săcueni, se va desfăşura primul turneu internaţional al tăietorilor de lemne din România, eveniment organizat de Clubul Sportiv "GV Team", la care vor participa 12 atleţi din Austria, Ungaria şi România.
- 12 Iulie 2011
- Citeste
Mârâieli în coaliţia PNL-UDMR - Pro şi contra sterilizării câinilor din municipiu
Dezbaterea privind sterilizarea căţeilor de pe raza municipiului Oradea a stârnit ieri discuţii aprinse, pro şi contra acestui proiect de hotărâre a municipalităţii.
- 11 Iulie 2011
- Citeste
Senzaţii tari pe drumul scurt de la pod spre mal
Considerat un sport extrem, tiroliana a reuşit ieri să atragă zeci de tineri orădeni dornici să experimenteze o nouă senzaţie. Preţ de 10 secunde, orice doritor mai curajos a putut să admire, suspendat de o coardă, deasupra apei, panorama pe care Crişul Repede o poate oferi în zona Pasarelei Intelectualilor.
- 10 Iulie 2011
- Citeste
Canicula i-a alungat pe orădeni la ştrand
Valul de caniculă care a cuprins întreaga ţară, inclusiv oraşul de pe Crişul Repede, i-a făcut pe orădenii care nu au avut posibilitatea să abandoneze oraşul şi să se retragă către zonele montane să se răcorească în bazinele ştrandurilor din oraş.
- 10 Iulie 2011
- Citeste
Casă de piatră!
În această săptămână, la Oficiul Stării Civile din cadrul Primăriei Oradea şi-au depus actele 88 de tineri, în vederea oficierii căsătoriei civile. Numele fericiţilor miri sunt:
- 08 Iulie 2011
- Citeste
S-a dat startul Festivalului "Vara Verde" la Oradea
Oradea este, începând de ieri, gazda Festivalului "Vara Verde", eveniment iniţiat şi organizat de ECOTOP. Acesta se desfăşoară pentru prima dată în oraşul nostru, având drept scop promovarea petrecerii timpului liber outdoors şi în natură şi se adresează tuturor grupelor de vârstă.
- 08 Iulie 2011
- Citeste
Orizontul Schengen lasă poliţiştii de frontieră la vatră
Secretarul de stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor Mihai Capră a anunţat, ieri, la Oradea, că în judeţul Bihor vor fi disponibilizaţi 322 angajaţi din structurile ministerului.
- 07 Iulie 2011
- Citeste


