Orădenii au umplut vineri seara sala Teatrului Regina Maria cu ocazia spectacolului „România în sărbătoare”, dedicat Zilei Naţionale a României.
Eveniment
Biserica „Sfântul Apostol Andrei” Oradea - Invitaţi speciali la sărbătoarea hramului
Miercuri, 30 noiembrie, în zi de mare sărbătoare, zeci de credincioşi au trecut pragul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei”, din Oradea, pentru a aprinde o lumânare şi a se ruga. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 14 preoţi, în frunte cu cei doi preoţi slujitori ai bisericii, Vasile Bota şi Ion Alexandru Mizgan.
- 01 Decembrie 2016
- Citeste
Cu colinde, vin fiert și luminițe multicolore - Târgul de Crăciun și-a deschis porțile
Peste 5.000 de orădeni s-au adunat în Piața Unirii joi seara, pentru a fi martori la cel mai așteptat moment: aprinderea luminițelor de Crăciun. Copii și adulți s-au îndreptat apoi spre patinoar și carusel, făcând câte un popas în fața căsuțelor din lemn, unde se vând podoabe, dulciuri, cărți, vin sau mâncare. Seara a fost completată de un recital susținut de artista Paula Seling.
- 01 Decembrie 2016
- Citeste
Periplu omagial la monumentele publice din Oradea
Începând din anul 2011, în preajma Zilei de 1 Decembrie, Uniunea „Vatra Românească”, Filiala Bihor organizează, la Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Bihor, periplul omagial „Florile recunoștinței”. Scopul evenimentului este rememorarea personalităților care au realizat în cultura românească și în politică lucruri de excepție.
- 29 Noiembrie 2016
- Citeste
Muzeul Militar. Manifestări dedicate Zilei de 1 Decembrie - Steaguri basarabene
Luni, 28 noiembrie, în Oradea au avut loc o serie de manifestări cultural-istorice dedicate Zilei Naţionale a României. După o sesiune de comunicări găzduită de Biblioteca Judeţeană, la Muzeul Militar a avut loc vernisajul unei expoziţii de steaguri, aduse din Republica Moldova.
- 28 Noiembrie 2016
- Citeste
„Opreşte acum violenţa în familie. Cere ajutor!” - Tineri şi poliţişti în acțiune comună
În cadrul campaniei de informare şi prevenire a violenţei în familie „Opreşte acum violenţa în familie. Cere ajutor!”, ieri, la Oradea, a avut loc o acţiune stradală desfăşurată cu sprijinul elevilor de la Liceul de Arte Oradea, al celor de la Liceul Reformat „Lorántffy Zsuzsanna” Oradea şi al reprezentanţilor Poliţiei, care au împărţit pliante şi au încurajat oamenii să nu rămână indiferenţi la violenţa în familie, chiar dacă nu-i afectează personal.
- 28 Noiembrie 2016
- Citeste
„Cupa Crişana” pentru crescătorii de animale mici - Animăluţe cu sânge albastru
În acest sfârşit de săptămână, la Oradea a avut loc cea de-a treia ediţie a expoziţiei „Cupa Crişana”, în care au putut fi admirate specii diferite de porumbei, păsări exotice şi iepuri.
- 27 Noiembrie 2016
- Citeste
Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea - Lansare de carte
Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea a găzduit, vineri seară, lansarea volumului „Persecuţie şi rezistenţă, Vasile Cesereanu, un preot greco-catolic în dosarele de urmărire de către Securitate”, apărut la Editura „Şcoala Ardeleană” în anul 2016.
- 27 Noiembrie 2016
- Citeste
Sala Arcadia - Poveşti populare ruseşti
Zeci de copii din familii nevoiaşe au fost invitaţii speciali ai Clubului Lions Oradea şi ai Administraţiei Social Comunitare Oradea, care le-au oferit un spectacol de poveşti populare ruseşti la Sala Arcadia a Teatrului Regina Maria.
- 27 Noiembrie 2016
- Citeste
La Clinica Dr. Lavinia Davidescu, str. Doja 49 - Primul centru de epilepsie din Oradea
Oradea este al patrulea oraş din România în care va exista un centru de epilepsie şi monitorizare EEG, înfiinţat cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Cluburilor Lions. Acesta va funcţiona în cadrul clinicii dr. Lavinia Davidescu (cunoscută ca Doja 49), şi va fi coordonat de o echipă de neurologi formată din medicii Vharoon Nunkoo Sharma şi Reka Szabo.
- 25 Noiembrie 2016
- Citeste


