Mii de persoane s-au adunat pe Muntele Găina, din judeţul Alba, la tradiţionalul "Târg de fete" care, ca în fiecare an, a fost deschis oficial, sâmbătă după-amiază, prin sunetele tulnicelor femeilor din comuna Avram Iancu. De-a lungul timpului, T&
Eveniment
Informarea consumatorilor lasă de dorit, calitatea serviciilor, corespunzătoare
În plin sezon estival, în Bihor Acţiunea desfăşurată de inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (în colaborare cu reprezentantul Ministerului Turismului) a supus verificărilor atente 20 de unităţi de cazare pe d
- 21 Iulie 2003
- Citeste
Negociatorul şef al FMI pentru România a sosit la Bucureşti
Negociatorul şef al FMI în relaţia cu România, Neven Mates, a sosit duminică la Bucureşti în vederea discuţiilor privind memorandumul suplimentar de politici economice, vizita sa fiind precedată încă de săptămâna trecută
- 21 Iulie 2003
- Citeste
Târgul meşterilor populari de la Oradea - ediţia a X-a
Între 18-20 iulie, la Muzeul Ţării Crişurilor, * Ieri, a avut loc festivitatea de deschidere Ieri, 18 iulie, la Muzeul Ţării Crişurilor, a fost inaugurată cea de-a X-a ediţie, jubiliară, a Târgului Meşterilor Populari de la Oradea, &ic
- 19 Iulie 2003
- Citeste
Consiliu guvernamental pentru reforma administraţiei publice
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, reorganizarea consiliului guvernamental pentru monitorizarea reformei administraţiei publice, organism care va analiza strategiile şi planurile de acţiune elaborate în domeniu. Consiliul va fi prezidat de premier şi v
- 19 Iulie 2003
- Citeste
"Taxa Radio-TV nu ar trebui plătită de cei care nu au aparate"
* apreciază preşedintele Ion Iliescu Şeful statului a declarat, ieri, că ar trebui găsită o formulă pentru ca persoanele care nu deţin aparate de radio sau televizoare să nu plătească taxa radio-tv. Şeful statului a apreciat că per
- 19 Iulie 2003
- Citeste
Taxă vamală de 45% pentru importul de carne din Polonia
România va introduce o taxă vamală de 45% la importurile de carne de porc realizate din Polonia, aceasta fiind o măsură de salvgardare conformă cu prevederile acordului european de comerţ liber CEFTA, potrivit unei hotărîri adoptate recent de Guvern. M&
- 19 Iulie 2003
- Citeste
Autostrada Bucureşti-Oradea necesită o investiţie de 2,5 miliarde dolari
Lucrările de construcţie la tronsoanele de autostradă Bucureşti-Braşov şi Braşov-Oradea ar putea începe în trimestrul al treilea al anului 2004, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 2,5 miliarde dolari, informează un comuni
- 19 Iulie 2003
- Citeste
Întâlnire cu fiii satului
La Dobreşti, Primăria comunei Dobreşti şi Parohia Ortodoxă din localitate organizează - duminică, 27 iulie a.c. - întâlnirea cu fiii satului şi sfinţirea monumentului închinat Eroilor acestei cunoscute aşezări bihorene, că
- 19 Iulie 2003
- Citeste
Momente cultural-artistice, în Cetate
Cetatea Oradiei - cu al său "bastion" de cultură, care este Facultatea de Arte Vizuale -, va găzdui şi două acţiuni cultural-artistice, programate a avea loc în această incintă istoricizată, incluse, generic, în aşa-zisul "Festival al ver
- 19 Iulie 2003
- Citeste


