Azi, la ora 14.00, deputatul Cornel Popa va inaugura noul sediu al cabinetului său parlamentar de la Marghita, aflat în incinta Primăriei, la parter, cu intrarea prin strada Nicolae Bălcescu. Până acum audienţele se ţineau în Sala de şedinţe
Eveniment
ROMEXTERRA se extinde la Marghita
Ieri, la Marghita, a fost inaugurată o nouă unitate a Băncii de Credit şi Dezvoltare ROMEXTERRA, numărul sucursalelor şi agenţiilor acestei bănci majorându-se astfel la 32 în ajunul aniversării unui deceniu de la înfiinţare. Prezent
- 07 Noiembrie 2003
- Citeste
Investitorii FNI mai au o lună să plătească taxa de timbru
Investitorii la Fondul Naţional de Investiţii (FNI) Bucureşti care solicită punerea în executare a contractului de fidejusiune/cauţiune şi restituirea banilor investiţi la Fond mai au o lună pentru plata taxei de timbru. Dacă până atunci
- 03 Noiembrie 2003
- Citeste
Naţional TV debutează în forţă!
Începând de astăzi, veţi putea găsi pe micile ecrane cel mai îndrazneţ şi inovator proiect de televiziune sub o siglă care spune de la sine cui se adresează şi ce interese slujeşte: Naţional TV. Această alternativă vine &i
- 06 Octombrie 2003
- Citeste
Studenţii de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică au un nou "lăcaş"
Într-un cadru festiv, ieri, a fost inaugurat corpul de clădire destinat seminariştilor de la secţia de Teologie Pastorală, din cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică. La manifestare au fost prezente o seamă de oficialităţi locale, dar
- 03 Octombrie 2003
- Citeste
Mai mulţi bani în sacul fără fund
Cresc birurile agenţilor economici bihoreni * Planul de încasare a restanţelor către buget va creşte cu peste 37% * În septembrie, s-au încasat peste 1.000 miliarde de lei * 486 de firme sunt în faliment sau în reorganizare judiciară &
- 01 Octombrie 2003
- Citeste
Un om ţine evidenţa banilor pe care îi strânge fără să aibă minime cunoştinţe de contabilitate
De mai multe zile, în locurile publice din Oradea, poate fi văzut un om îmbrăcat în costum popular. El este Vasile Ardelean, din Sighetul Marmaţiei. Până acum nu a avut un loc de muncă. Datorită handicapului de care suferă, angajatorii s-au
- 30 Septembrie 2003
- Citeste
Aşezare neolitică, la Suplacu de Barcău
Cercetările arheologilor de la Muzeul Ţării Crişurilor cu privire la aşezarea neolitică, aflată în partea de S şi S-E a localităţii Suplacu de Barcău (la limita dintre judeţele Bihor şi Sălaj), au început înc
- 30 Septembrie 2003
- Citeste
Reprezentanţii Ambasadei Suediei, impresionaţi de investiţiile European Drinks
Românii pot fi capitalişti la ei acasă: La invitaţia domnului Ioan Micula, preşedintele Grupului de firme European Drinks, consilierul pe probleme comerciale al Ambasadei Suediei în România, domnul B?rje Duvell, împreună cu soţia, au vizitat, ie
- 30 Septembrie 2003
- Citeste
Primul clinchet de chei în blocul ANL
După o lungă agonie, mult disputatele chei ale apartamentelor ANL vor zornăi şi în mâinile beneficiarilor. Azi, începând cu ora 12.00, va avea loc ceremonia de înmânare a acestora, care va fi prezidată de ministrul Transporturilor, Constru
- 29 Septembrie 2003
- Citeste


