Dezamorsând unele zvonuri răutăcioase, trebuie să se ştie că Exploatând conjunctura existentă şi profitând şi de demisia inspectorului şcolar general, unii jurnalişti s-au străduit, din răsputeri, să-şi dezinfo
Educaţie
Evaluarea psihologică a profesorilor
Potrivit Legii pentru Protecţia Muncii, starea sănătăţii profesorilor trebuie verificată înainte de începerea fiecărui nou an şcolar. Anul acesta, pentru prima oară în Oradea, un laborator specializat în expertiza psihologic&
- 12 Septembrie 2003
- Citeste
Inspectoratul Şcolar cere pâine pentru dascăli, iar ministerul de resort îi răspunde cu "gloanţe"şi poezii!
* "Indexarea nu este creştere de salariu" * Salariile în învăţământ nu au crescut din martie 2000, de la greva naţională * De la 1 septembrie, noi, învăţământul suntem sub salariul mediu pe economie * "Orice prost şti
- 11 Septembrie 2003
- Citeste
Cine este bine informat nu are decât de câştigat! Repartizarea pentru etapa a doua se face astăzi, după ora 12.00!
Noi am informat şi informăm tot ce mişcă în învăţământ. Inspectorul general adjunct, dl Ioan Chelemen, manifestă transparenţă, amabilitate şi operativitate, disciplină şi exigenţă. Nu are nimic de ascuns.
- 10 Septembrie 2003
- Citeste
La Sânmartin, Creşte sala de sport
Primarul Dorel Crăciun al Sânmartinului spunându-ne că deja a fost turnat planşeul de jos al sălii de sport din incinta Şcolii Generale a comunei - una dintre cele 13 săli care se construiesc acum în judeţ -, am înţeles că lucr
- 10 Septembrie 2003
- Citeste
Comunicat din partea Inspectoratului Şcolar
Conform OMEC 4857/01.11.2002, privind Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat, completat cu adresa MECT nr. 30119 din 08.09.2003, rezolvarea situaţiilor speciale şi repartizare
- 10 Septembrie 2003
- Citeste
Sporirea securităţii sociale în instituţiile de învăţământ
O nouă iniţiativă liberală: La începutul lunii septembrie, deputatul PNL Cornel Popa a înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o iniţiativă legislativă privind completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de înc
- 08 Septembrie 2003
- Citeste
Admitere la Şcoala de Arte
Şcoala de Arte "Francisc Hubic" din Oradea, str. Moscovei nr. 5, tel. 0259/42-81-57, organizează, între 9-11 septembrie 2003, examen de admitere pentru toate secţiile şi disciplinele, după cum urmează: Marţi, 09.09. 2003, ora 16.00: - secţia Pian mu
- 06 Septembrie 2003
- Citeste
Din 1137 de unităţi de învăţământ doar 339 au obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare!
Inevitabil, anotimpul toamna îl asociem cu începutul anului şcolar. Mai sunt câteva zile până când elevii îşi vor ocupa locurile în băncile pe care le-au părăsit în urmă cu câteva luni. Pentru a afla cât d
- 06 Septembrie 2003
- Citeste
La şcoală cu microbuzul!
Zilele acestea, au sosit la Inspectoratul Şcolar Bihor două microbuze a câte 16 locuri, destinate transportului copiilor din satele Arpăşel, comuna Batăr, şi Galoşpetreu, comuna Tarcea. Aceste două mijloace de transport fac parte din programul iniţi
- 05 Septembrie 2003
- Citeste


