Studenţii din învăţământul universitar de stat, cursuri de zi, pe locuri finanţate de la bugetul de stat, care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ superior de stat pot primi luna
Educaţie
Manualele şcolare sunt de acum în ghiozdane
În vederea asigurării necesarului de manuale pentru anul şcolar 2004-2005, numai pentru retipărirea acestora s-au cheltuit peste 108 miliarde de lei. Tirajul total de manuale, pentru cele opt clase din învăţământul primar şi gimnazial, s-a ridicat
- 20 Septembrie 2004
- Citeste
Şcolile bihorene, în proces de autorizare
Anul şcolar 2004-2005 şi-a intrat în drepturi. Cu toate acestea, mai sunt unităţi de învăţământ bihorene, care nu au beneficiat până în prezent de mult dorita autorizaţie de funcţionare, fie din cauză că
- 20 Septembrie 2004
- Citeste
Creşterile salariale au fost aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, în regim de urgenţă, creşterile salariale prevăzute în acordul cu profesorii, majorările acoperind o indexare pentru toţi angajaţii din învăţămînt şi o creştere salarială pentru marea ma
- 18 Septembrie 2004
- Citeste
Posturile din învăţământ se eliberează rând pe rând
După cele patru etape de repartizare computerizată a dascălilor pe catedrele declarate vacante, în debut de an şcolar conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor se confruntă cu aceeaşi probemă de repartizare a profesorilor, însă,
- 18 Septembrie 2004
- Citeste
În Bihor, 15 autobuze şcolare, la dispoziţia elevilor care fac naveta
Anul trecut, Inspectoratului Şcolar Judeţean i-au parvenit 15 autobuze destinate transportului elevilor. Astfel, în acest an şcolar, aproximativ 600 de elevi vor face naveta din localitatea de domiciliu la şcoala din comună, respectiv la şcoala din cel mai apropia
- 17 Septembrie 2004
- Citeste
La Şcoala "Nicolae Bălcescu", decizia Ministerului se mai lasă aşteptată
În numărul de ieri al ziarului nostru, vă prezentam, în câteva cuvinte, care sunt problemele cu care se confruntă conducerea şi colectivul profesoral de la Şcoala cu clasele I-VIII "Nicolae Bălcescu", din Oradea. În fapt, este vorba despre o pr
- 17 Septembrie 2004
- Citeste
Festivităţi amânate de grevă
Nu toţi elevii s-au putut bucura, ieri, de festivităţile prilejuite de începerea şcolii. Din cele 1.020 de unităţi de învăţământ care funcţionează în Bihor, la 14 dintre ele deschiderea oficială a noului an şcol
- 16 Septembrie 2004
- Citeste
La Colegiul Economic "Partenie Cosma", 340 de boboci au ales să devină viitori economişti
Aproape 1500 de elevi, împreună cu părinţii şi circa 90 de cadre didactice au ocupat curtea Colegiului Economic "Partenie Cosma", ieri, la primele ore ale dimineţii, pentru a participa la deschiderea noului an şcolar. Unitatea de învăţămâ
- 16 Septembrie 2004
- Citeste
La "Bastilia", elevii au găsit ieri porţile deschise
Festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" s-a desfăşurat în prezenţa prefectului Gheorghe Sârb, care s-a chinuit să citească, cu poticneli, mesajul premierului Adrian Năstase.. Directorul Dorel Tifor a
- 16 Septembrie 2004
- Citeste


