Examenele naţionale pentru anul şcolar în curs, respectiv testele naţionale şi bacalaureatul rămân neschimbate, a declarat ministrul Educaţiei, Mircea Miclea. "Dacă, în urma unei analize, se impune introducerea altor modalităţi de ev
Educaţie
Reforma educaţiei va fi continuată într-un ritm accelerat
Sistemul de învăţământ trebuie să fie calitativ şi descentralizat, astfel încât să se sincronizeze cu tot ceea ce se întîmplă în Uniunea Europeană, a declarat Mircea Miclea. Noul ministru a precizat că princ
- 10 Ianuarie 2005
- Citeste
De azi, din nou în bănci
Vacanţa de iarnă a elevilor şi profesorilor s-a încheiat ieri, toate şcolile generale şi liceele din România începând de azi cursurile semetrului II din anul şcolar 2004 - 2005. Potrivit programei şcolare, cei aproximativ 3.500.000 elevi
- 10 Ianuarie 2005
- Citeste
Elevii îşi reiau cursurile
Mai sunt două zile în care elevii se mai pot bucura de vacanţa de iarnă. Astfel, după cea mai lungă vacanţă de iarnă, luni, acesţia îşi vor relua locurile în bănci. Potrivit ordinului ministrului nr. 4393/2004, anul şcolar
- 08 Ianuarie 2005
- Citeste
Cadrele didactice, în aşteptarea drepturilor salariale
În prag de sărbători, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au fost nevoite să se mulţumească cu puţinele economii strânse pentru a reuşi să ofere familiei o masă cât de cât decentă. De
- 08 Ianuarie 2005
- Citeste
Facilităţi fiscale pentru cei care acordă burse de studii
Persoanele care acordă burse de studii vor beneficia, din 2005, pentru prima dată, de facilităţi fiscale, cu condiţia ca beneficiarul să-şi îndeplinească obligaţiile de pregătire, precum şi celelalte condiţii privind acest ajutor.
- 08 Ianuarie 2005
- Citeste
Peste 2.000 de şcoli gimnaziale vor fi dotate cu calculatoare
În secolul tehnologiei avansate, Guvernul a lansat un program prin care s-a dorit dotarea într-o primă fază a liceelor cu un cabinet de informatică. Scopul acestui program a fost acela ca după terminarea şcolii, elevii să poată face faţă cer
- 05 Ianuarie 2005
- Citeste
Materii la alegere pentru susţinerea Bacalaureatului
O dată numit în funcţie, noul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, a făcut primele precizări cu privire la principalele obiective pe care doreşte să le pună în aplicare. Una dintre problemele stringente care ocupă un loc important în ag
- 05 Ianuarie 2005
- Citeste
Profesorii care nu au luat definitivatul vor urma doi ani de stagiu
Cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar cărora li s-a desfăcut contractul de muncă pentru neobţinerea în termenul stabilit de lege a definitivatului au dreptul de a susţine acest examen, indiferent dacă au dobândit &icir
- 28 Decembrie 2004
- Citeste
Program pentru profesorii din mediul rural
Începând cu anul 2005, peste 240 de cadre didactice bihorene se vor putea perfecţiona în specialitatea lor în cadrul unui program de formare continuă, acţiune care face parte din programul Phare pentru coeziune economică şi socială, care se
- 27 Decembrie 2004
- Citeste


