Admiterea în liceele bihorene Sâmbătă s-a desfăşurat prima etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal şi profesional de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care au promovat testele naţion
Educaţie
Aspecte pozitive şi negative în desfăşurarea Bacalaureatului
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Liliana Antonescu, a organizat, ieri, prima conferinţă de presă de la instalarea sa în această funcţie, subiectele luate în discuţie în cadrul întâlnirii fiind recent &ic
- 16 Iulie 2005
- Citeste
Prima etapă a admiterii în licee
Conform calendarului înscrierii la licee şi şcoli de arte şi meserii, mâine, 16 iulie, va avea loc prima etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal şi profesional de stat a absolvenţilor claselor a VII
- 15 Iulie 2005
- Citeste
Profesorii ameninţă cu o "toamnă fierbinte"
Două federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar au decis să nu participe, în 12 septembrie, la deschiderea noului an şcolar, ca protest faţă de faptul că salariile bugetarilor au fost blocate, prin neacordarea index
- 15 Iulie 2005
- Citeste
Facultate de Asistenţi Medicali şi în oraşul nostru?
În urmă cu o lună, guvernanţii au aprobat o lege care prevede înfiinţarea facultăţilor de asistenţi medicali. Atât şcolile postliceale, cât şi cele de profil, dar şi colegiul asistenţilor medicali (care funţion
- 15 Iulie 2005
- Citeste
Peste 200 de contestaţii admise la Bacalaureat
În urma susţinerii examenului de Bacalaureat, în judeţul nostru s-au depus 781 de contestaţii atât de către elevii care nu au promovat probele, cât şi de cei care au considerat că meritau o notă mai mare. În urma soluţionă
- 15 Iulie 2005
- Citeste
O orădeancă, la concursul internaţional de chimie
Lotul olimpicilor români va pleca, azi, la Taipei (Taiwan), pentru a participa la a XXXVI-a ediţie a concursului internaţional de chimie, care se va desfăşura în perioada 16-25 iulie. Din lot faceparte şi Casandra Panea, care a absolvit clasa a XII-a la Coleg
- 14 Iulie 2005
- Citeste
Promovabilitate la Bac de 100%, la opt licee bihorene
În urma susţinerii examenului de Bacalaureat, promovabilitatea în judeţul nostru este de 85,57%. Cinci licee orădene şi alte trei instituţii de învăţământ din judeţ se pot mândri cu faptul că promovabilitatea la aces
- 14 Iulie 2005
- Citeste
Elevii bihoreni, loc fruntaş la educaţie rutieră
În perioada 3-9 iulie, la Tabăra Vânătorul, judeţul Dâmboviţa, s-a desfăşurat faza naţională a concursului "Educaţie rutieră, educaţie pentru viaţă". Judeţul nostru a fost reprezentat de echipajul de la Gru
- 14 Iulie 2005
- Citeste
Verdictul amânat în cazul presupusei fraude de la Bac
Încă de la începutul acestei săptămâni, o comisie de cercetare constituită la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean analizează cazul de presupusă fraudare a examenului de Bacalaureat de la centrul de examen din Marghita. Se pare că
- 14 Iulie 2005
- Citeste


