Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
Educaţie
La Universitatea din Oradea - Reuniunea anuală EU GREEN
Universitatea din Oradea a găzduit, în perioada 7-9 octombrie, reuniunea anuală a Alianței Universitare Europene EU GREEN. Evenimentul a reunit reprezentanții celor nouă universități partenere pentru a analiza rezultatele primei etape a proiectului și a stabili prioritățile următoarei perioade de cooperare.
- 15 Octombrie 2026
- Citeste
Simpozion internaţional la Universitatea din Oradea - Aflați aproape totul despre burnout!
În cadrul „Human Sustainability Week: Wellbeing Models in Academia and Business”, Universitatea din Oradea organizează Simpozionul Internațional „Sustainable Organisations: Leadership, Wellbeing and Burnout Prevention”.
- 15 Octombrie 2026
- Citeste
Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei - Lansarea unui nou proiect Erasmus+
Sala de festivități a Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei a fost gazda lansării celui de-al patrulea an al proiectului de mobilitate Erasmus+ în domeniul educației școlare, 2026-2027.
- 14 Octombrie 2026
- Citeste
Universitatea din Oradea a fost gazda celei de-a 46-a ediții a Conferinței Internaționale: „Physiotherapy, Physical Activity and Health”
În perioada 9–10 octombrie, Universitatea din Oradea, prin Departamentul de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie al Facultății de Geografie, Turism și Sport (FGTS), a organizat cea de-a 46-a ediție a Conferinței Internaționale „Physiotherapy, Physical Activity and Health”, un eveniment științific dedicat promovării cercetării, schimbului de cunoștințe și dezvoltării colaborărilor internaționale în domeniul kinetoterapiei, activității fizice și sănătății.
- 14 Octombrie 2026
- Citeste
La Universitatea din Oradea - „Inovație prin realitate extinsă”
Centrul de Transfer Tehnologic (CTT) al Universității din Oradea a găzduit evenimentul, intitulat „Inovație prin realitate extinsă”, organizat de Living Lab VR@UO. Sesiunea demonstrativă a fost dedicată cercetătorilor, doctoranzilor, masteranzilor și studenților din Oradea.
- 14 Octombrie 2026
- Citeste
Povestiri despre plantele medicinale - Activitate de educație muzeală
Intitulată „Povestiri despre plantele medicinale”, activitatea se adresează elevilor din învățământul primar și gimnazial.
- 12 Octombrie 2026
- Citeste
Oradea - 237 de elevi și 120 de profesori, recompensați pentru performanțele obținute
Primăria Oradea a organizat duminică, 11 octombrie, cea de-a XVII-a ediție a Galei de premiere a elevilor și profesorilor cu rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale. Evenimentul, desfășurat la Filarmonica de Stat, a reunit 237 de elevi și 120 de profesori coordonatori, din 24 de unități de învățământ din municipiu.
- 12 Octombrie 2026
- Citeste
Interviu. De la prima lecție la școala erei digitale – Povestea unei cariere de succes dedicate educației
La inițiativa UNESCO, începând cu anul 1994, pe data de 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Educației sau Ziua Internațională a Profesorului. Acest moment este privit ca o recunoaștere a strădaniei și devotamentului celor care, prin munca lor, contribuie la creșterea și dezvoltarea tinerei generații, respectiv la formarea unor oameni pe care societatea de astăzi, dar mai ales cea de mâine și-i dorește. Invitata noastră este o persoană trecută prin viață și cu foarte multă experiență în învățământul românesc, fie că discutăm despre cel preuniversitar, fie cel superior.
- 11 Octombrie 2026
- Citeste
În dezbatere la Oradea - Inteligența artificială și viitorul educației în turism
Cum schimbă inteligența artificială educația în turism și ce competențe vor avea nevoie viitorii profesioniști ai industriei? Răspunsurile la aceste provocări vor fi analizate, azi, 9 octombrie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în cadrul Conferinței Internaționale „AI in Tourism Education: Redesigning Learning, Skills, and a Sustainable Future”.
- 08 Octombrie 2026
- Citeste


