Şcoala cu clasele I - VIII din Tămăşeu organizează vineri, 28 mai, Ziua Porţilor Deschise, prilej cu care invită toţi elevii, părinţii şi profesorii acestora să viziteze localul şcolii, baza materială de care dispune unitatea de învăţământ şi să cunoască, în acelaşi timp, oferta educaţională pentru anul şcolar următor.


Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc începând cu ora 9.00, după care cei prezenţi vor avea ocazia să viziteze cabinetele, laboratorul de informatică, sala de sport, biblioteca, sala festivă, precum şi sălile de clasă. Organizatorii pregătesc împreună cu elevii o serie de activităţi şi o expoziţie cu cele mai bune lucrări ale tinerilor. Acţiunea are ca scop informarea elevilor şi părinţilor asupra ofertei educaţionale a şcolii, care dispune de cămin şi cantină proprii, amplasate în proximitatea unităţii de învăţământ. Printre invitaţi vor fi prezenţi primarul comunei Tămăşeu, Szucs Ferenc, inspectorul şcolar general Dorel Luca şi inspectorul şcolar general adjunct Ilie Crăciun, din partea ISJ Bihor.