Elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea sărbătoresc, în perioada 15-19 ianuarie, Zilele şcolii, un eveniment, care, de câţiva ani, coincide cu ziua naşterii patronului spiritual al renumitei instituţii de învăţământ. În prima zi din cele cinci dedicate acestui eveniment, a avut loc o festivitate de premiere a dascălilor şi elevilor cu rezultate bune, precum şi un spectacol artistic.  

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc, ieri, în sala festivă a instituţiei de învăţământ, alături de conducerea şcolii, reprezentată de director Livia Muntean şi directorii adjuncţi, Hochhauser Eniko şi Ioan Cadar, fiind prezenţi Mircea Mălan, viceprimarul municipiului Oradea, prof. univ. dr. Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Patriciu Achimaş Cadariu, directorul Institutului Oncologic „Ion Chiricuţă” din Cluj şi fost ministru al Sănătăţii, prof. Alin Novac Iuhas, inspector şcolar general, prof. Diana Popa, inspector pentru limba şi literatura română. „În fiecare an, la 15 ianuarie, ne întâlnim să îl sărbătorim pe Mihai Eminescu. Adevăratul omagiu depinde de modul în care fiecare, zi de zi, încearcă să-şi facă datoria. În ceea ce ne priveşte, dorinţa noastră este să reabilităm în întregime acest colegiu, proiectul tehnic este finalizat, însă nu am identificat deocamdată linia de finanţare din fonduri europene”, afirma viceprimarul Mircea Mălan. Absolvent în urmă cu mai bine de patru decenii al acestei instituţii de învăţământ, prof. univ. dr. Alexandru Irimie, a revenit, ieri, pentru prima oară după 44 de ani, în şcoala în care s-a format. Înaintea deschiderii oficiale, elevii au avut ocazia să stea de vorbă cu prof. Irimie în cadrul unei „Întâlniri esenţiale”, care a durat timp de o oră.  „Este o mare onoare, bucurie, dar şi emoţie pentru mine. Intru în această sală după 44 de ani, când am terminat eu şcoala s-a finalizat această sală. Drumurile m-au dus peste tot, dar niciodată nu am reuşit să ajung acolo unde m-am format timp de patru ani. Este o instituţie extraordinară, despre care am vorbit mereu de-a lungul vremii, dar nu am ajuns niciodată aici. O mare bucurie să întâlneşti dascăli dedicaţi, care pregătesc elevi pentru viitorul României”, a precizat prof. univ. dr. Alexandru Irimie, cu prilejul deschiderii oficiale de ieri, când a înmânat şi o distincţie din partea Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie conducerii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Directoarea instituţiei de învăţământ, prof. Livia Muntean, le-a mulţumit oaspeţilor pentru prezenţă, dar a vorbit şi despre proiecte... „România este un proiect și nu doar o amintire. Implicarea tinerilor este esențială. Ei reprezintă un bun prețios al acestei țări. Proiectul nostru este să punem în valoare această bogăție prin fapte cotidiene temeinic realizate. Și dacă ne gândim la profesia noastră cea de dascăli, acestea se traduc în educație. Finalitatea ei? Valorizarea latențelor din fiecare tânăr care pășește în acest colegiu. Cum? Punându-i să exerseze, să se exprime, lăsându-i să greșească pentru a putea înțelege, provocându-i să gândească, să inoveze, să iubească, arătându-le zilnic că suntem atenți la nevoile lor, că reprezinți ceva numai prin ceea ce faci cu forțe proprii, că ne putem schimba, că suntem sinceri, că ne pasă, că merită să fii generos, că pentru a clădi durabil e nevoie de motivație și moralitate. Proiectul dascălilor de la Eminescu este educaţia acestor tineri”, afirma directoarea instituţiei de învăţământ Livia Muntean. Cu acest prilej a fost lansat numărul 5 al revistei „Ritmuri eminesciene”, de a cărei apariţie s-au îngrijit profesorii Laura Ardelean, Monica Dumitraş, Dorotea Ianc şi Vad Zoltan.

 

Aproape 80 de elevi remarcaţi

În continuare, directorul adjunct Ioan Cadar, a oferit diplome şi câte un exemplar al revistei profesorilor care i-au pregătit pe cei care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, precum şi pe cei care au obţinut rezultate bune la olimpiadele şcolare. Aceleaşi distincţii le-au primit şi elevii, aproximativ 80, care au adus mândrie şcolii în anul şcolar trecut. Este vorba despre cinci medii de 10 la examenul de Bacalaureat, 100 note de 10 la diferite probe ale acestui examen, sute de premii la olimpiade şi concursuri şcolare, precum şi 21 de medii anuale de 10 la finalul anului şcolar 2016-2017. Primii evidenţiaţi au fost elevii premiaţi la etapele naţionale ale olimpiadelor, fiind vorba despre: Patrick Josuha Biro, Renata Râmbu, David Josef Vass, George Domocoş, Titus Maghiar, Lorena Voloşeniuc, Andreea Mălan, Horea Dobai.

 

Spectacol dedicat poetului naţional

Momentul festiv s-a încheiat cu un spectacol artistic, având ca temă creaţia eminesciană. Conceput şi regizat de elevul Adrian Mihai Flora, din clasa a XII-a F, spectacolul intitulat „Prietena lui Dionis sau visul dialogurilor eminesciene” a fost alcătuit în mare proporţie din slova eminesciană. Printr-o adaptare la contemporan a operei marelui nostru poet, sceneta, aşa cum a precizat Adrian, avea rolul să ducă spectatorul într-o lume a visării, a ideilor şi a conceptelor romantice, patriotice sau sociale. Un moment la fel de emoţionant a oferit publicului eleva Ana Maria Mihăeş, din clasa a XII-a B, prin interpretarea vocală a câtorva melodii pe versurile marelui poet, dar și câțiva elevi din clasele a X-a F, a X-a C, a X-a B și a IX-a C, care au îmbinat versurile din Luceafărul cu acordurile de chitară. De asemenea, câteva eleve din clasa a XI-a H, secția maghiară, au susținut un recital dedicat creației lirice eminesciene. Elevii au reuşit, astfel, să demonstreze că, prin ei, respectarea şi preţuirea valorilor naţionale continuă.