Ziua Mondială a Educației, 5 octombrie, a fost marcată în Bihor printr-un eveniment denumit generic Ziua Educației Bihorene. Organizată de Inspectoratul Școlar Județean și Casa Corpului Didactic, alături de colegiile naționale „Emanuil Gojdu” și „Mihai Eminescu” din Oradea, acțiunea a constat în derularea unor workshopuri, în cadrul cărora s-au făcut demonstrații pentru crearea unor lecții digitale.

Atelierele de lucru s-au desfășurat în săli puse la dispoziție de colegiile partenere, care au asigurat și echipe de profesori lectori alături de alți profesori din țară și suport logistic. Profesorii lectori au fost profesori cu experiență de formatori în noi metode de pedagogie care integrează și competențe digitale, precum și ecosistemul digital din sala de clasă.

Workshopurile din cadrul evenimentului s-au organizat pe secțiuni: limba și literatura română, limba engleză, profesor învățământ primar, istorie, matematică gimnaziu, matematică liceu, biologie-geografie, chimie-fizică, științe sociale, clasa digitalizată, fiind susținute de 14 profesori ambasadori în educație digitală și de profesori lectori ce au parcurs un astfel de program de formare din partea colegiilor naționale „Mihai Eminescu” și „Emanuil Gojdu” din Oradea. Cadrelor didactice participante li s-au prezentat exemple de instrumente necesare pentru a crea și implementa lecții digitale captivante și eficiente.  Cursurile sunt realizate pe baza noilor metode de pedagogie – predarea și învățarea bazate pe proiecte, mixtă, inversată (project based learning, blended learning, flipped learning) pe modul de învățare al adulților și al generațiilor alpha și Z, care integrează soluții și competențe digitale în cadrul acestor metode. Întâlnirile, interactive, au susținut cu exemple modul în care tehnologia poate fi utilizată în educație, precum și strategiile și metodele pentru proiectarea și implementarea predării digitale la clasă. Dascălii participanți au descoperit cum se pot îmbina cunoștințele de specialitate, abilitățile pedagogice și instrumentele tehnologiei pentru a adapta procesul de învățare la era digitală. “Evenimentul și-a propus îmbunătățirea calității educației în județul Bihor prin adaptarea corpului profesoral la întregul ecosistem de soluții digitale, dar și  promovarea cooperării și schimbul de bune practici între profesori, învățarea de la egal la egal (Peer2Peer). Inspectoratul Școlar Județean Bihor apreciază interesul și implicarea corpului profesoral care a valorificat oportunitatea unui astfel de eveniment și consideră că printr-un efort comun în acest sens sunt create premisele implementării mai accentuate a strategiilor care integrează metode digitale”, se arată într-un comunicat transmis de IŞJ Bihor.