Tradiţii şi distracţie la "Onisifor Ghibu"
La spectacolul care a avut loc ieri au luat parte câteva sute de elevi de la şcolile din oraş şi judeţ, majoritatea îmbrăcaţi în costume populare. "Concursul este organizat pe trei secţiuni: dans popular, dans modern (majorete, dans modern) şi hip-hop, fiecare grup având la dispoziţie patru minute pentru a prezenta dansul. S-a urmărit compatibilitatea dintre muzică şi mişcare, sincronizările dintre dansatori, calitatea, dificultatea şi graţia mişcărilor, ţinuta corporală şi îmbrăcămintea, iar la final fiecare echipă a fost recompensată cu diplome şi premii", a declarat instit. Simona Lucaciu. La toate cele 28 de instituţii de învăţământ participante, predominante au fost dansurile moderne. Cei care au deschis programul au fost elevii Liceului "Nicolae Jiga" din Tinca, cu un dans specific ţigănesc. "Aceşti copii se nasc cu talent pentru dans. E parte din tradiţia lor şi trebuie să ştie să danseze de mici", spune Mirabela Nemeş, profesoara care i-a pregătit pe elevi. În finalul programului, elevii au primit diplome şi mici surprize pregătite de organizatori.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.