Teatrul orădean în săptămâna „Şcoala Altfel" - 16 spectacole pentru elevi
„Şcoala altfel" propune o experienţă nouă şcolilor din România. Deşi multe dintre acestea au experienţa proiectelor extracurriculare, o săptămână de activităţi desfăşurate în afara orelor de clasă, cu proiecte şi evenimente specifice fiecărui ciclu şcolar în care sunt implicaţi toţi elevii şcolii, este o mare provocare şi o noutate în peisajul autohton. Şcolile din Oradea care participă la spectacolele teatrului sunt următoarele: Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea, Colegiul Economic „Partenie Cosma" Oradea, Liceul Teoretic „Ady Endre" Oradea şi Şcoala cu clasele I-VIII „Oltea Doamna". Şcolile din judeţul Bihor care participă la spectacolele teatrului sunt următoarele: Colegiul Naţional "Octavian Goga" Marghita, Grup Şcolar Agricol "Horea" Marghita, Şcoala cu clasele I-VIII „Nicolae Popoviciu" Beiuş, Şcoala cu clasele I-VIII Borod, Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti, Şcoala cu clasele I-VIII Beiuş, Unitatea şcolară din Ştei şi Unitatea şcolară din Tinca. Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu" din Şimleu Silvaniei participă, de asemenea, la spectacolele teatrului din Oradea. Spectacolele Teatrului Regina Maria din cadrul Programului „Şcoala altfel" au debutat ieri, 2 aprilie, la sala Arcadia, cu "Naiul fermecat", de Florin Stan, care semnează şi regia artistică a piesei. Din distribuţia spectacolului fac parte îndrăgiţii actori: Mirela Corbeanu, Marlena Prigoreanu, Ioana Dagău, Zentania Lakatoş-Lupşe, Anca Turcuţ, Florian Silaghi, Rin Tripa, Andrei Fazecaş, Alexandru Pop, Igor Lungu şi Florin Stan. "Sala a fost plină la ambele reprezentaţii, atât de la ora 10.00, cât şi de la 12.00. Copiii ne-au transmis energia lor pozitivă, de aceea ne-am simţit foarte bine şi am jucat cu mult entuziasm. La final, s-au fotografiat cu noi", ne-a declarat actriţa Zentania Lakatoş-Lupşe. Tot ieri, în cadrul Programului „Şcoala altfel", actorii orădeni s-au deplasat la Şimleu Silvaniei, unde au jucat două reprezentaţii cu spectacolul „Baltagul", adaptare după Mihail Sadoveanu, în regia artistică a lui Andrei Mihalache. Seria spectacolelor din cadrul Programului „Şcoala altfel" vor continua şi în zilele următoare, după cum urmează: astăzi, 3 aprilie, de la ora 9.30, în Sala Mare, „Baltagul"; miercuri, 4 aprilie, de la ora 10.30, Sala Arcadia, "Desculţ în parc", de Neil Simon, regia artistică Sebastian Lupu; miercuri, 4 aprilie, de la ora 11.30, respectiv de la ora 13.00, în Sala Mare, spectacolul "20.000 de leghe sub mări", adaptare de Jules Verne, regia artistică Radu Dinulescu; joi, 5 aprilie, de la orele 9.00, 10.30 şi 11.45, în Sala Arcadia, "Naiul fermecat", de Florin Stan, regia artistică Florin Stan; joi, 5 aprilie, deplasare la Marghita, "Baltagul", adaptare după Mihail Sadoveanu, regia artistică Andrei Mihalache - două spectacole; vineri, 6 aprilie, de la ora 11.00, deplasare la Beiuş, "Apolodor, pinguinul călător", adaptare după Gellu Naum, regia artistică Ion Mâinea; vineri, 6 aprilie, de la ora 11.00, respectiv de la ora 19.00, în Sala Mare, spectacolul "Maitreyi", adaptare după Mircea Eliade, regia artistică Chris Simion.
FARA ALTE COMENTARII!!!
ELEVII Si profesorii vor invata mai putin : CHIUL ASCUNS DUPA VORBE FRUMOASE!! CA LA PARLAMENT! Si ...asa vom avea mai multi elevi din generatia BASESCU :....\"TAMPITI\" (avand salbe cunostinte de BAZA- ca si majoritatea politicienilor promovati in ultimiii 10-15 ANI) ! HA!HA! HA! HI!HI! si BASESCU-I MULTUMIT! Si multi profesori si DIRECTORI NOU PROMOVATI! Au reformat,AU reformat (STRICAT): INVATAMANTUL precum toate intreprinereile de STAT! CHIAR STATUL ROMAN INSASI-AJUNS la...FALIMNENT! Isi vor REVENI in TIMP UTIL(mediu sau lung=VREODATA!) STATUL SI INVATAMANTUL,,,ROMANESC!!!