Târgul de ofertă educaţională 2010
Sala de Jocuri Sportive a Universităţii din Oradea va găzdui, în perioada 15-16 aprilie, între orele 12.00-17.00, "Târgul de ofertă educaţională 2010 - UO". Cu acest prilej vor fi promovate programele de studii universitare de licenţă oferite de instituţia de învăţământ superior orădeană. Evenimentul se va desfăşura în cadrul celei de-a III-a ediţii a "Zilelor porţilor deschise" la Universitatea din Oradea, ocazie cu care elevii interesaţi vor putea vizita facultăţile, laboratoarele şi sălile de curs din campusul universitar. Este pentru prima dată când la târg vor fi prezenţi şi liceenii din oraşele Ştei, Beiuş, Aleşd, Salonta, Valea lui Mihai şi Marghita, întrucât conducerea Universităţii din Oradea va asigura transportul elevilor. Cei prezenţi la târg se vor utea informa la standuri despre cărţile, revistele şi cursurile editate de colectivele didactice ale facultăţilor. (F.Ş.)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.