La Centrul Social Multifuncţional „Rogerius ll”, s-a desfăşurat a II-a ediţie a concursului de şah pentru copiii din cadrul taberei „Ceata lui Piţigoi”.

Organizatorii concursului, prof. emerit Ioan Mile, Ecaterina Grecu, directorul taberei „Ceata lui Piţigoi”, şi coordonatorul proiectului, Mioriţa Săteanu, s-au pregătit temeinic să ofere copiilor o competiţie cât mai reuşită. Cei unsprezece participanţi, copii ai Şcolii Gimnaziale nr.11 din Oradea, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, şi-au arătat abilităţile dobândite în urma antrenamentelor la acest sport al minţii, în cadrul concursului. Câştigătorii competiţiei au fost premiaţi de Maria Muţ (voluntar), care a oferit premiul special – un aparat de scanat poze - celui mai merituos concurent, iar pentru cei de pe locurile secunde, cărţi şi tricouri. Ecaterina Grecu a înmânat tuturor copiilor diplome de participare. La finalul evenimentului, concurenţii au servit dulciuri şi sucuri, bucurându-se de victorie şi stabilind noi strategii pentru viitoarea competiţie. 

Profesorul Ioan Mile este voluntar în cadrul acestei tabere de 14 ani. Săptămânal, acesta „antrenează” elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.11, iar lunar, organizează competiţii pentru aceştia în Orăşelul Copiilor.

 

.