Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea organizează luni, 19 iulie, cea de-a doua ediție a deja tradiționalei manifestări culturale intitulată „Maratonul cărții”.

Evenimentul va fi moderat de directorul Școlii Doctorale de Istorie, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, și se va desfășura în Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea, începând cu ora 11. 00. Cu acest prilej vor fi oferite cititorilor și specialiștilor în istorie patru volume, pe cât de noi pe atât de interesante. Veronica și Șerban Turcuș propun nu mai puțin de trei titluri: Între cultură, șantaj și spionaj - Academia di Romania la crepuscul (1947-1955) Studiu și documente, Italia - România, o bibliografie cât o istorie și Școala română din Roma (1922-1947) de Veronica Turcuș. Acestor cărți li se adaugă volumul colectiv Românii din Balcani - Istorie și politică, coordonat de: Mihai Drecin, Ménesi Beáta și Ion Zainea.  Și-au anunțat deja participarea istoricii: Veronica Turcuș, Șerban Turcuș, Gabriel Moisa, Mihai Drecin, Florina Ciure și Ion Zainea.