Scandal la Universitatea din Oradea - Asociaţiile studenţeşti cer capul liderilor din Senat
Preşedintele şi vicepreşedintele studenţilor din Senatul Universităţii sunt puternic contestaţi de mai multe asociaţii şi ONG ale studenţilor, fiind acuzaţi că nu le reprezintă interesele, se fac vinovaţi de abuz de încredere, fals intelectual şi uz de fals, că trag sforile doar în interesul lor. Nu a fost menajat nici fostul preşedinte, în prezent profesor asociat la Universitate, care îşi face campanie politică în rândul studenţilor.
De-a lungul anilor reprezentanţii studenţilor orădeni s-au remarcat prin docilitate faţă de conducerea Universităţii şi dezinteres faţă de problemele reale ale studenţilor. Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Studenţeşti din Universitatea din Oradea „Student Pro", Asociaţia Studenţilor Medicinişti, AIESEC Oradea, Asociaţia „Gheorghe Şincai" a studenţilor de la Istorie, Asociaţia Studenţilor de la Studii Europene şi Relaţii Internaţionale au depus pe 29 martie un memoriu către rectorul şi Senatul Universităţii prin care cer înlocuirea din funcţii a preşedintelui studenţilor din Senat, Răducu Şerbănescu, şi a vicelului, Alexandru Gaita, „pentru lipsă de respect arătată studenţilor, lipsă de transparenţă şi comunicare în deciziile pe care le iau". Raul Viorel Derecichei, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Studenţeşti din Universitatea din Oradea „Student PRO", îi acuză pe cei doi că se fac „vinovaţi de abuz de încredere (...) fals intelectual şi uz de fals (...)." Studenţii orădeni consideră că atribuţiile Studenţilor Senatori se restrâng strict la activitatea din Senatul Universităţii din Oradea, unde ei normal ar trebui să vegheze la respectarea regulamentelor, drepturilor, obligaţiilor şi libertăţilor studenţilor din Universitatea din Oradea, ei neavând influenţă şi legitimitatea de a se pronunţa în numele unor alte organizaţii.
Acuzaţii nefondate?
Organizaţiile studenţeşti sunt extrem de iritate de faptul că au fost excluse de la organizarea Stud Fest de anul trecut, anul acesta încercându-se din nou excluderea lor, susţin studenţii în memoriu. Preşedintele Răducu Şerbănescu a răspuns acuzaţiilor, pe care le consideră nefondate. De asemenea, acesta precizează că anul acesta se va organiza festivalul studenţesc făcut fără alte implicaţii din afara mediului universitar. El îl somează pe Derecichei să transmită numărul de studenţi pe care asociaţiile contestatare îi reprezintă, pentru a se edifica asupra gradului lor de reprezentativitate raportat la numărul studenţilor din UO. În fine, şi vicepreşedintele Alecsandru Gaita respinge acuzaţiile considerându-se calomniat. Într-un lung comunicat acesta încearcă să demonteze acuzaţiile şi să-şi justifice faptele în calitatea pe care o are, solicitând prezentarea de scuze public. Şi el spune că îl va acţiona în instanţă pe preşedintele „Student Pro".
Acuzaţii de carierism
Fostul preşedinte al studenţilor din Senat, Adrian Dume, în prezent cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, este şi el puternic contestat deoarece „ îşi face o agresivă campanie electorală în rândul studenţilor din Universitatea din Oradea, ceea ce contravine Art. 7 din Carta Universităţii din Oradea", arată preşedintele Student Pro. „ Eu sunt doar simpatizat PNL şi nu deţin vreo funcţie în partid. Am fost, într-adevăr, implicat într-o competiţie între tinerii liberali, dar fără tentă politică. Dacă mă susţin mai multe persoane din zona studenţilor, nu văd unde e problema", a spus Dume, care este convins că Derecichei a fost „montat" să iasă la atac.
Mediere la Rectorat
„Conducerea Universităţii din Oradea (UO) va înainta studenţilor membri în Senat, spre dezbatere, solicitările celor cinci asociaţii studenţeşti privitor la revizuirea Statutului reprezentanţilor studenţilor din Universitatea din Oradea", se arată într-un comunicat de presă transmis ieri de Biroul de presă al instituţiei. În ce priveşte revocarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui studenţilor din Senatul UO, Răducu Şerbănescu, respectiv Alecsandru Gaita, trebuie respectată Metodologia de organizare şi desfăşurare a alegerilor, aprobată în decembrie 2007, care prevede la art. 64 „persoana aflată într-o funcţie de conducere poate fi revocată din funcţie prin procedura folosită pentru alegere, la iniţiativa a 1/3 din numărul total al electorilor. Audierea persoanei respective este obligatorie".
Conducerea Universităţii se declară gata să sprijine în continuare studenţii în activităţile, iniţiativele şi manifestările cultural - artistice, susţinând ideea organizării unui festival al studenţilor sub o singură cupolă - a tuturor studenţilor, festival pe care majoritatea îl aşteaptă cu nerăbdare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.