S-a dat startul la corigenţe!
Corigenţii din anii terminali de liceu au început, marţi, examenele de corigenţă, pentru a intra în examenul de Bacalaureat. Şi elevii claselor a VIII-a, care au rămas corigenţi la una sau două materii, îşi joacă şansa de a intra la liceu, tot în această lună.
Elevii au astfel şansa de a se înscrie la liceu sau, după caz, de a susţine Bacalaureatul. Ei vor susţine examene la obiectele la care nu au reuşit să obţină măcar media 5. În cazul în care le vor fi favorabile rezultatele, elevii din clasa a VIII-a, care au susţinut şi promovat examenul de corigenţă, se pot înscrie la admiterea din clasa a IX-a pe locurile rămase libere, în etapa a treia de admitere, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, iar liceenii se pot înscrie la sesiunea de BAC din 10 august. În funcţie de cum se descurcă, candidaţii vor putea deveni, din toamnă, chiar şi studenţi. Astfel, absolvenţii de clasă a VIII-a vor putea susţine corigenţa în perioada 20-22 august. Tinerii din clase terminale, an de completare sau stagii de practică, se pot redresa în perioada 8-9 august, iar elevii din clasele primare, gimnaziale şi liceale, care nu se află în ultimul an de studiu, au corigenţa în perioada 27-31 august. La nivelul judeţului Bihor, sunt peste 1.000 de elevi, din ciclul gimnazial, care sunt corigenţi la cel puţin o materie şi 1.619 elevi de liceu care nu au promovat la cel puţin o disciplină. Numărul acestora este în creştere, cu aproximativ 3% faţă de anul trecut.
Elevii care se prezintă la sesiunea de corigenţe pentru clasele planificate în perioada 8-9 august şi nu promovează examenul de corigenţă vor fi declaraţi repetenţi.
Diana CORCEA
Comentarii
Nu există nici un comentariu.