Revoluţie in Universitate
Învăţământul universitar din România se află în pragul unei adevărate revoluţii. Nu e o revoluţie violentă, revendicativă, ci una de concepţie şi de misiune social-economică. Elementele fundamentale au fost discutate, zilele trecute, la sesiunea Consiliului Naţional al Rectorilor, desfăşurată la Universitatea "Ovidius" din Constanţa. De larg interes şi de comentat este faptul că urmarea unei facultăţi nu va mai fi împărţită în ani de studiu, ci va fi marcată prin promovarea unor examene măsurate în credite transferabile şi prin absolvirea unor cicluri sau, altfel spus, trepte. De asemenea, este de remarcat deschiderea pe care universitatea va trebui s-o aibă către economia reală şi către mediul de afaceri, prin desfăşurarea şi valorificarea cercetării ştiinţifice. În sfârşit, universităţile vor fi ierarhizate în funcţie de performanţa ştiinţifică, valoarea absolvenţilor şi alte criterii. Scopul, în mare spus, îl reprezintă intrarea în spaţiul european. Expresia - cu mici variante, însă cu sens unic - s-a banalizat printr-o invocare de multe ori forţată, propagandistică. Dar, în cazul de faţă, respectarea normelor europene şi armonizarea cu ele constituie o necesitate. Ce ne dorim de atâta timp va avea condiţii să se realizeze: diplomele obţinute în ţară să fie recunoscute în străinătate, examenele echivalate, locurile de muncă accesibile.
Durata învăţământului superior va fi împărţită în cicluri: de bază, masterat, doctorat. Absolvirea fiecărui ciclu va fi dovedită prin obţinerea unui număr de credite transferabile. Acestea vor lucra ca o unitate de măsura valabilă permanent şi oriunde. Promovarea fiecarui examen va fi echivalată cu un număr de credite - 5,10 - stabilite şi anunţate dinainte. La sfârşitul fiecărui ciclu, absolventul va trebui să acumuleze un număr de credite, de asemenea prestabilit. Sistemul a început, deja, să fie aplicat. Ministrul educaţiei şi cercetării, Ecaterina Andronescu, a cerut universităţilor particulare să treacă şi ele la acest sistem.
Pentru ca evaluarea studenţilor prin credite să aibă recunoaştere în orice universitate, iar examenele, o dată luate şi ciclurile promovate, să fie echivalate oriunde, va fi nevoie ca materia învăţată să aibă acelaşi conţinut şi aceeaşi valoare peste tot. Ca urmare, programele de învăţământ vor fi compatibilizate cu cele din Uniunea Europeană.
Cu insistenţă, universitatea modernă este chemată să-şi dezvolte cercetarea ştiinţifică. Tot în aceste zile, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior. Noutăţile, cunoştinţele pe care universitatea le transmite studenţilor şi pe care aceştia le vor aplica în calitate de specialişti, în cercetare sunt produse şi de acolo pornesc. S-au spus, în context, adevăruri care persistă şi s-au acutizat de aproape un deceniu şi jumătate. Fenomenul este, în general, cunoscut, însă e... recunoscut mai puţin convingător. Universităţile şi-au mărit mereu numărul de studenţi, de facultăţi, de specializări. Au apărut universităţi noi, fără profesori şi dotări demne de cerinţele învăţământului superior. Institute aflate în lichidare au primit, peste noapte, firma de universitate şi, implicit, dreptul de a face profesori şi conferenţiari şi de a acorda doctorate cu duiumul. Directori de liceu au devenit rectori; inspectori şcolari, parlamentari locali şi diverşi semnatari prin revistele de provincie au ajuns profesori universitari. Finanţarea universităţilor de la bugetul de stat în funcţie de numărul studenţilor s-a dovedit, până la urmă, o capcană.
Universităţile au cerut (şi, în general, li s-au aprobat) foarte multe locuri pentru admitere. 60 la sută din absolvenţii de liceu ai promoţiei 2002 au intrat în facultăţi, ceea ce este mult, având în vedere că media europeană, către care trebuie să ne orientăm, este 40 la sută. O dată intraţi, studenţii sunt păstraţi aproape cu forţa în facultăţi, deşi rezultatele lor sunt slabe, iar o necesară selecţie ar fi normal să-i lase pe drum. Primează, însă, nevoia de bani a universităţilor, care sunt cu atât mai mulţi, cu cât numărul studenţilor e mai mare.
De la o vreme - cu precădere la recentele întruniri ale rectorilor şi ale cercetării din învăţământul superior - se pune problema unor criterii obiective de ierarhizare a universităţilor. Unul este chiar valoarea cercetării ştiinţifice. Ar mai fi, drept criteriu, valoarea demonstrată a absolvenţilor, altfel zis, ce se întâmplă cu miile de oameni care primesc diplome universitare. O cercetare ştiinţifică mai serioasă ar constitui şi o deschidere mai mare a universităţilor către societate, economie, afaceri.
La rândul lor, firmele ar fi mai tentate să investească în colaborări de cercetare cu universităţi în care se face ştiinţă serioasă, profitabilă. Consorţiile, asocierile între institute, firme, universităţi ar însemna o valorificare a resurselor intelectuale, tehnice şi financiare.
Toate acestea conduc spre concluzia că universitatea este chemată să-şi mute din ce în ce mai clar orientarea dinspre dezvoltările cantitative spre cele calitative. Creşterea numărului de studenţi nu mai este de actualitate, s-a afirmat la reuniunea conducerilor universitare de la noi. De la 150.000 de studenţi, câţi învăţau în România anului 1989, am ajuns acum la 600.000. Ei vor fi profesioniştii zilei de mâine, iar greutatea progresului şi a integrării de care se vorbeşte atât - cu îndreptăţire - le va reveni în totalitate, scrie, în "Curierul Naţional", Florin Antonescu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.