Proiectul „Şcoala altfel" - Poliţiştii alături de elevii din judeţ
În cadrul Săptămânii „Şcoala altfel", IPJ Bihor derulează o serie de activităţi preventive în instituţiile de învăţământ din judeţ. Pe tot parcursul acestei săptămâni, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor desfăşoară o serie de activităţi în care sunt implicaţi elevi de liceu şi gimnaziu, în scopul informării acestora asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizării lor privind consecinţele pe care le implică aceasta.
Activităţile preventive au debutat luni, la Liceul Teoretic Bratca, cu elevii claselor IX - XII, iar tematica a fost axată pe prevenirea comportamentelor antisociale, prevenirea accidentelor rutiere, a violenţei în mediul şcolar, răspunderea penală a minorilor. Totodată, Şcoala cu clasele I - VIII „Dacia" şi Grădiniţa „Trei Ursuleţi" au fost alte două instituţii din Municipiul Oradea vizitate luni de poliţiştii de prevenire. Activităţile derulate au fost axate pe prevenirea accidentelor rutiere cu victime din rândul copiilor şi siguranţa tinerilor pe internet. „În cadrul activităţilor preventive organizate la Liceul Agricol Valea Lui Mihai, liceenii s-au întâlnit cu poliţiştii de proximitate din Valea lui Mihai şi cu cei ai Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul IPJ Bihor", ne-a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor. Pe Stadionul Orăşenesc din Valea lui Mihai, în prezenţa a aproximativ 1.000 de elevi de la instituţiile de învăţământ din localitate, respectiv Colegiul Agricol Valea lui Mihai şi Şcoala cu clasele I - VIII Valea lui Mihai, au avut loc demonstraţii ale luptătorilor Serviciului de Intervenţie Rapidă al I.P.J. Bihor, au fost expuse autoturismele aflate în dotarea poliţiştilor bihoreni, inclusiv cele utilizate de poliţiştii S.I.R. şi au fost prezentaţi câinii de serviciu utilizaţi de poliţiştii din Valea lui Mihai şi de poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă.
Eu si colegu meu Szasz Mark lam facut tote proiectele sa ajunga S.I.R IPJ bihor la noi in localitatea Valea lui Mihai si numele nostri nu este scris nici unde multumim :P:)