Repetat atât de des, cuvântul digitalizare a ajuns să fie aproape golit de conținut. O marotă, care, pentru posibilitățile de rând ale școlilor, se pierde undeva, într-un orizont îndepărtat. Tocmai de aceea, clasa smart, prezentată ieri la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, în care vor fi instruiți profesorii, poate fi văzută ca o poartă spre o nouă eră în educație.

Chiar și după hulita școală on-line cauzată de pandemie, singura șansă reală de revoluționare a predării și învățării rămâne digitalizarea. Revoluțiile nu vin însă de la sine, mai ales într-un sistem unde, mulți dintre actori, au devenit mai degrabă funcționari în așteptarea chenzinei decât educatori. Startul unei astfel de revoluții pare să-l fi dat firma Samsung care, a investit 150 de mii de euro într-un proiect, prin intermediul căruia, profesorii din patru orașe au fost pregătiți pentru a-i învăța pe ceilalți să utilizeze tehnologia și instrumentele digitale la clasă. Oradea este unul dintre aceste orașe, ieri, la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, fiind prezentată prima astfel de clasă smart din România. Au participat: directoarea Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, Anca Mile, adjunctul Viorel Mititean, directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Livia Muntean, primarul Oradiei Florin Birta, city managerul Mihai Jurca și doi reprezentanți ai firmei Samsung.

„Ideea acestui proiect a luat naștere în urmă cu 18 luni și ne bucurăm să vedem că a devenit realitate. Am început cu 4 astfel de centre, la Oradea, Timișoara, Bacău și București și câte doi profesori ambasadori”, a spus Cristian Constantin de la Samsung. Colegul lui, Marius Vasile, a prezentat dotările și cum funcționează clasa.

„O clasă smart Samsung are în dotare o tablă interactivă de 85 de inch, un flipchart digital de 55 de inch, 16 tablete cu tastatură, tableta profesorului ambasador, o cutie unde depozităm, încărcăm și securizăm toate echipamentele și un monitor smart care va putea afișa conținutul tabletei. Tot ce se scrie pe tablă poate fi exportat în telefoane sau pe stick, profesorul poate exporta pe tablă tot ce consideră necesar pentru lecție, direct din telefonul personal”, a spus, printre altele, Marius Vasile.

Utilizarea tehnologiei, nu face lecția doar mai ușoară, ci și mai distractivă, elevii și profesorii reușind să acumuleze cunoștințe ca și cum s-ar juca. Cei doi profesori ambasadori care se vor ocupa de instruirea colegilor sunt Daniela Berchez de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” și Ioana Pantor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.

„Echipamentele acestea sunt o gură de oxigen în sălile de clasă. Este important să avem profesori fericiți care să aibă motivație și curiozitate pentru a-i face și pe elevi interesați. Sper ca, la finalul reabilitării școlii noastre, toate sălile să arate așa”, a spus Livia Muntean, directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea.

Primarul Florin Birta a spus că este convins că tehnologia și utilizarea digitalizării îi va face pe elevi să vină cu plăcere la școală, ceea ce va aduce beneficii pentru toată lumea.