Rezultatele remarcabile obținute de lotul județului Bihor la Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane (ONȘSU) desfășurată anul acesta, în perioada 27 aprilie - 1 mai, la Baia Mare (Maramureș), dovedește, încă o dată, valoarea catedrelor de Educație Socială, Filosofie, Psihologie, Logică, Argumentare și Comunicare coordonate de inspectorul de specialitate prof. Mihaela Biriș din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor (ISJ).

 

Județul nostru a fost reprezentat la nivel național de elevi din Oradea - de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Național „Onisifor Ghibu” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, iar, pentru al doilea an consecutiv, un elev de la Colegiul Național „Teodor Neș” din orașul Salonta a participat cu rezultate deosebite la această olimpiadă națională.

Notele obținute la această competiție școlară națională au plasat județul Bihor de două ori pe podiumul laureaților, iar media generală a lotului de elevi-olimpici (8,30) confirmă valoarea de top a școlii bihorene de Științe Socio-Umane.

Coordonat la Baia Mare de prof. Slava Caramete (catedra de Psihologie a Colegiului Național „Teodor Neș” Salonta), lotul județului Bihor pentru Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane 2024 a fost format din elevii: Crăciun-Pelle Cedrin și Leucuța Lucas (secțiunea Educație Socială) - 9,50 (PREMIUL III), Băcilă Marcu (secțiunea Filosofie) - 8,80 (MENȚIUNE), Petrache Andrei Ovidiu (secțiunea Psihologie) - 8,50, Pop Maia (secțiunea Filosofie) - 8,05, Haș Ioana (secțiunea Filosofie) - 8,00 și Popa Natalia (secțiunea Logică, Argumentare și Comunicare) - 7,00.

Potrivit presei din Baia Mare, „Etapa naţională a Olimpiadei de Științe Socio-Umane 2024 a adunat laolaltă 375 de elevi din București și din toate județele țării”.

La acest eveniment au participat, alături de profesorii coordonatori ai loturilor județene, prof. univ. dr. psih. Daniel David - rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Petru Bejan - directorul Departamentului de Filosofie din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, prof. Eugen Stoica - director de specialitate în Ministerul Educației, prof. Pop Mihai Cosmin - inspector școlar general al ISJ Maramureș, prof. dr. Filip Dan Andrei, prof. Muntean Ioan și prof. Hitter Annamaria - inspectori școlari adjuncți, prof. Voinaghi Marius Cornel - inspector școlar, prof. dr. Teodor Ardelean - directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, Doru-Ioan Dăncuș - viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Baia Mare, Doru-Alexandru Lazăr - vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș.

Slava Caramete, profesor-coordonator al lotului județean la Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane 2024, a apreciat în mod deosebit efortul și rezultatele meritorii ale elevilor-olimpici bihoreni.

Profesoară a elevului Andrei Ovidiu Petrache la Colegiul Național „Teodor Neș” din Salonta, Slava Caramete a ținut să precizeze: „La faza județeană a Olimpiadei de Științe Socio-Umane, remarcabilul nostru elev Andrei-Ovidiu Petrache, din clasa a XII-a C, a obținut Premiul I la Psihologie, cu nota 9.90, fiind singurul elev din Bihor calificat la această disciplină, la etapa națională de la Baia Mare. Andrei a concurat cu alți 63 de elevi din întreaga țară, foarte bine pregătiți și pasionați de Psihologie. Andrei s-a comportat exemplar, reușind performanța de a reprezenta județul Bihor pentru al doilea an consecutiv la Etapa națională a Olimpiadei de Științe Socio-Umane. Anul acesta, nota 8,50 obținută la Baia Mare l-a plasat printre cei mai buni zece elevi din țară la Psihologie”.

În altă ordine de idei, elevul Andrei Ovidiu Petrache, de la Colegiul Național „Teodor Neș” din Salonta, a obținut anul acesta primul loc (PREMIUL I, clasa a XII-a) la Olimpiada Națională de Istorie - Etapa județeană, fiind coordonat de prof. Oana Cosma.