La Centrul de Informare şi documentare a Şcolii cu clasele I-VIII Nucet, începutul acestei săptămâni a coincis cu o serie de activităţi extracurriculare la care au fost prezenţi, alături de elevii şi cadrele didactice ale şcolii, Ioan Ţenţ - preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, reprezentanţi ai Consiliului Local Nucet, invitaţi din unităţile şcolare învecinate şi nu numai.

În cadrul activităţilor elevii şi-au demonstrat creativitatea, imaginaţia şi talentul artistic printr-o serie de creaţii individuale cu titlul "Şcoala noastră - şcoală prietenoasă". Iar pentru a evidenţia faptul că şcoala nu îi invaţă pe elevi să fie doar nişte prieteni educaţi şi învăţaţi, ci îi coordonează pentru integrarea ulterioară în societate, un grup de copii a prezentat sceneta "Stop drogurilor", care s-a dorit a fi un semnal de alarmă asupra pericolului la care se expun cei care din prea mult teribilism sunt tentaţi să consume diferite tipuri de droguri care le pun în pericol atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică. De asemenea, elevii au recitat din creaţia literară a educatoarei Victoria Ujupan, apoi au urmat dezbateri pe diferite teme. Cu ocazia participării la activităţile desfăşurate la Şcoala din Nucet, profesorul Ioan Ţenţ, liderul SLÎ Bihor, a ţinut să prezinte revista sindicatului pe care îl reprezintă intitulată "Sindicatul şi şcoala". Activităţile din cadrul întrunirii au fost coordonate de cadrele didactice ale şcolii, având sprijinul directorului Mirela Meza, care speră ca astfel de activităţi să se desfăşoare cât mai des la Şcoala din Nucet.