După ce a produs o ieftinire nerealizabilă a medicamentelor, Ministrul Sănătăţii a mai lansat un proiect de ordin inaplicabil, şi anume reducerea numărului de ore şi desfăşurarea acestora înainte de orele amiezii. Practic, acest lucru este imposibil de realizat, având în vedere că aproximativ jumătate dintre elevi învaţă după-amiază din cauza lipsei spaţiului necesar în şcoli.

Totodată, proiectul de act normativ prevede că ghiozdanele nu trebuie să depăşească 10% din greutatea copiilor şi stabileşte un număr maxim de ore pentru fiecare tip de învăţământ. Astfel, copiii din clasele I-IV vor avea doar 3-4 ore pe zi, în timp ce elevii din ciclul gimnazial vor sta la scoală 4-5 ore, iar liceenii vor avea un program de 5-6 ore pe zi. Tot interzisă va fi şi planificarea unui număr mai mare de două teze pe săptămână. Ordinul mai prevede că tezele şi lucrările de control planificate nu pot fi programate lunea şi vinerea şi nici în două zile şcolare consecutive. În grădiniţe, la micul dejun nu se va servi ceai cu pâine şi gem, ci preparate din carne sau derivate lactate, iar ouăle nu vor mai putea fi preparate ca ochiuri româneşti sau prăjite. Actul normativ stabileşte şi numărul maxim de copii admişi într-o grupă, respectiv clasă din unităţile de învăţământ: la creşe - 15, iar la grădiniţe să nu depăşească 20, iar în clasele primare 25 de şcolari, în timp ce în ciclurile gimnazial, liceal şi profesional numărul maxim admis este de 30 de elevi.