Lucrările la campusul şcolar se apropie de nivelul doi
Toamna blândă lasă constructorii pe şantier. Lucrările continuă la viitorul campus şcolar de lângă Biblioteca Judeţeană, constructorii pregătindu-se să ridice al doilea nivel al aripii de clădire care va adăposti 24 de clase, patru laboratoare, cabinete şi spaţii anexă.
Deşi nu a beneficiat de un sfanţ din fondurile Guvernului, care ar fi trebuit să finanţeze lucrările, municipalitatea orădeană a scos din fondurile proprii bani pentru construirea imobilului, unde se va muta o parte din Colegiul Economic „Partenie Cosma". Clădirea în care a funcţionat mai bine de trei decenii Colegiul orădean a fost retrocedată Episcopiei romano-catolice, care a evacuat în această vară instituţia de învăţământ. În lipsa oricărei implicări a Inspectoratului Şcolar al judeţului Bihor pentru sensibilizarea Guvernului şi trimiterea de fonduri pentru construcţia campusului, Consiliul Local a decis finanţarea lucrărilor pentru un corp de clădire care va adăposti 24 de clase. Până în acest moment a fost ridicat parterul şi un etaj, fiind turnat planşeul peste parter şi parţial peste etajul unu. De asemenea, a fost montată tubulatura pentru instalaţia electrică la parter şi etajul unu. În final, construcţia va avea două nivele, plus parterul, cu o suprafaţă desfăşurată de 3.561,21 mp, iar construită - 1.220,68 mp.
Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat în unanimitate, în septembrie 2007, o hotărâre prin care aproba investiţiile la realizarea Campusului şcolar pentru Colegiul Economic „Partenie Cosma" şi Grupul Şcolar „Vasile Voiculescu", ambele clădiri fiind retrocedate, iar finanţarea urmând să fie asigurată de la bugetul central. Conform descrierii făcute atunci, campusul urma să fie alcătuit din două corpuri de clădire cu câte 24 de săli de clasă, patru laboratoare, cabinete şi spaţii anexe, cancelarie, bibliotecă cu sală de lectură, grupuri sanitare prevăzând numărul necesar pe nivele, pe sexe şi diferenţiat pentru elevi şi cadre didactice, inclusiv persoane cu handicap, birouri director, arhivă, minibufet şi spaţii tehnice. În proiect era prevăzută şi construirea unui cămin-internat, o clădire cu regim parter plus trei etaje, având 75 de camere cu 300 de locuri de cazare. De asemenea, era prevăzută construirea unei cantine şi a unui club pentru activităţi colective, precum şi un corp de clădire care să adăpostească „garsoniere pentru cadrele didactice". Este foarte posibil însă ca la acest ultim corp de clădire municipalitatea să renunţe, dată fiind criza economică şi subţirimea resurselor financiare.
Şantierul a fost deschis pe 19 ianuarie 2009, având termen de finalizare a lucrărilor 36 de luni, termen care pare greu de respectat, tot din cauza lipsei finanţărilor de la Guvern.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.