Locuri berechet pentru sesiunea de toamnă - La Universitate, "plinul", doar pe jumătate...
Începând de săptămâna viitoare, Universitatea din Oradea organizează admitere pentru studiile de licenţă, pe locurile rămase vacante după sesiunea din iulie 2008, studii de masterat, cursuri de perfecţionare postuniversitare de specializare pentru absolvenţii cu diplomă de licenţă, respectiv cu diplomă de absolvire, pentru continuare de studii a absolvenţilor cu diplomă ai învăţământului de scurtă durată.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Biroul de Comunicare din cadrul Universităţii din Oradea, orarul zilnic pentru perioada înscrierilor este de luni până vineri între orele 8:00 - 16:00, iar sâmbătă şi duminică, între 9:00 - 13:00. Pe durata sesiunii de admitere, se precizează în comunicat, vizita medicală se poate efectua la cabinetele medicale din: Campusul Universitar, de la Facultatea de Protecţia Mediului şi de la Facultatea de Medicină şi Farmacie. De asemenea, în documentul citat se mai specifică faptul că, în perioada 1-12 septembrie 2008, au loc înscrierile şi susţinerea probelor eliminatorii, iar din 13 până în 19 septembrie, susţinerea probelor şi afişarea rezultatelor.
După încheierea primei sesiuni de admitere pentru studiile universitare de licenţă au rămas neocupate 86 de locuri bugetate şi 3704 nebugetate. Taxa de înscriere pentru concursul de admitere este de 100 Ron. Tot în perioadă 1-12 septembrie 2008, au loc înscrierile şi susţinerea probelor eliminatorii pentru ocuparea unui loc de masterand la Universitatea din Oradea, iar din 13 până în 19 septembrie susţinerea probelor şi afişarea rezultatelor. Pentru studiile postuniversitare de master, (sistemul ante Bologna), conform Legii învăţământului 84 din 1995, Universitatea Oradea scoate la concurs 440 de locuri bugetate şi 2682 de locuri nebugetate. Pentru ciclul de studii universitare de master, sistemul Bologna, conform Legii 288 din 2004, există o ofertă de 733 de locuri bugetate şi 1668 nebugetate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.