Cu ajutorul donaţiilor primite din partea unor societăţi comerciale, Liceul „Don Orione" şi-a amenajat un modern laborator de fonetică. Acesta se adaugă unei baze materiale de excepţie pusă la punct de managerii instituţiei, care permite o educaţie de calitate.

În laboratorul de fonetică elevii au acum posibilitatea să înveţe limbi străine folosindu-se de o tehnologie performantă. Băncile sunt dotate cu căşti şi microfoane interconectate între ele, cu un centru de comandă la un calculator de unde profesorul îşi „programează" ora cu ajutorul unui soft. Elevii au astfel posibilitatea să audieze lecţia, purtând discuţii fie pe grupuri de studiu, fie audiind diverse fragmente selectate de profesor pe calculator. „Este un laborator în care elevii pot învăţa în condiţii de performanţă limbi străine, iar profesorul poate să-şi conceapă ora folosindu-se de acest soft. Amenajarea laboratorului s-a făcut cu sprijinul firmelor orădene Gi&Ko, Bihore şi Sitco Plus, care au direcţionat spre Liceu o parte din impozitul pe profit. Pe această cale le mulţumim pentru sprijin", ne-a declarat managerul instituţiei, Peter Martin Miheller.
Liceul dispune şi de alte laboratoare, la informatică, chimie, biologie, fizică, multimedia, dar perla coroanei este cel de mecatronică, cel mai performat din ţară, după cum susţine conducerea Liceului. „Din 2005 tot investim în el, recent am primit încă două aparate, laboratorul facilitând instruirea elevilor în domeniul mecanicii, electrotehnicii, electronicii şi tehnologiei informaţiei", spune managerul instituţiei.
Liceul "Don Orione" este o şcoală cu management privat care oferă servicii publice de educaţie pentru toţi copiii din Oradea, indiferent de apartenenţa etnică şi religioasă. Baza sa materială, donată de Congregaţia "Don Orione" din Italia, permite desfăşurarea unui proces educativ începând cu învăţământul preşcolar şi continuând cu cel primar, gimnazial şi liceal.

Baza sportivă, atât cea acoperită, cât şi terenurile de sport, sunt deschise atât pentru elevii liceului, cât şi pentru copiii şi tinerii din tot oraşul, sub îndrumarea şi supravegherea membrilor congregaţiei şi a voluntarilor de la grupurile de cercetaşi care îşi desfăşoară activitatea aici, în special sâmbătă şi duminică, între orele 14.00 şi 18.00.