Liceenii orădeni au trecut "testul" integrării europene
Ieri, Sala Amfiteatru a Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu", din Oradea, a fost gazda concursului interliceal pe teme europene. Competiţia face parte dintr-un program de informare a Ministerului Integrării Europene - "Europa la şcoală", realizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Autoritatea Naţională pentru Tineret. În urma competiţiei, locul I a revenit echipajului Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu", locul II, elevilor de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", iar pe locul III s-a clasat echipajul Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul".
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Integrării Europene, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bihor, conducerea Colegiului, preşedinţi ai Consiliilor Elevilor din şcolile municipiului Oradea, reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor şi elevi de la cele trei şcoli participante la competiţie. La concurs s-au înscris echipaje de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" şi de la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul". Concursul a constat în întrebări tip grilă pe teme legate de Uniunea Europeană şi de procesul de aderare a României la UE, la care a trebuit să răspundă fiecare echipaj format din cinci elevi. Întrebări au fost puse şi publicului, fiecare răspuns corect fiind premiat cu tricouri, şepci şi pixuri de la ANT. În urma competiţiei, locul I a revenit echipajului Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu", locul II, elevilor de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", iar pe locul III s-a clasat echipajul Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul". Premiile au fost oferite de Ministerul Integrării Europene şi Autoritatea Naţională pentru Tineret, astfel, pe lângă enciclopedii, ocupanţii locului I vor pleca într-o tabără la munte, iar ceilalţi participanţi vor beneficia de un sejur într-o tabără din judeţul nostru. Obiectivul concursului a fost acela de a impulsiona tinerii să se informeze despre drepturile, obligaţiile şi oportunităţile pe care le vor avea odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, astfel încât din 2007 să-şi poată exercita pe deplin calitatea de cetăţean european. În finalul evenimentului, elevii de la Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan" au susţinut un program artistic. Azi, la ISJ, va avea loc seminarul pe teme europene pentru profesorii din mediul rural.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.