Senatul Universităţii Oradea se va întruni, astăzi, pentru a-şi exprima poziţia vizavi de contestaţia depusă de prof. univ. dr. Vasile Bara, care a solicitat anularea Hotărârii Senatului privind organizarea alegerilor şi a Hotărârii cu privire la alegerea în funcţia de rector a prof. univ. Cornel Antal. Punctul de vedere al senatului universitar are un rol consultativ, contestaţia şi propunerea de confirmare în funcţie a rectorului ales urmând a fi transmise Ministerului Educaţiei, care va lua o decizie în acest sens. Iniţial, senatul universitar trebuia să se întrunească joi, 5 iulie, însă şedinţa a fost amânată din cauza lipsei de cvorum. Potrivit contestaţiei depuse de decanul Facultăţii de Protecţia Mediului, nelegalitatea hotărârilor senatului universitar "izvorăşte din împrejurarea că sunt ales legal într-o procedură neanulată de vreo instanţă, în funcţia de rector al Universităţii". Vasile Bara a prezentat senatului un memoriu, potrivit căruia există numeroase nereguli intrinseci procedurii organizate în data de 2 iulie. Astfel, în memoriu se arată că potrivit art. 74 aliniat 1 din Legea 128/1997 cu modificările şi completările ulterioare "rectorul ales de senatul universitar se confirmă prin ordin al ministrului învăţământului. În caz de neconfirmare, se aplică în mod corespunzător prevederile aliniat 3 din prezentul articol". Ori prin aliniatul 3 al art.74 din Legea 128/1997, ministrul învăţământului este abilitat să îl suspende din funcţie pe rectorul unei instituţii de învăţământ superior de stat sau particulare, acreditate sau autorizate provizoriu, justificând temeinic această suspendare şi aducând-o "la cunoştinţa senatului în termen de 30 de zile". Conform aceluiaşi aliniat, "se consideră invalidare, având drept consecinţă menţinerea persoanei respective în funcţia de rector dacă votează împotriva suspendării cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor senatului universitar. În caz contrar, se declanşează procedura de alegere a noului rector". Potrivit contestaţiei, neconfirmarea alegerii la 18 aprilie 2007 a prof. univ. dr. Bara Vasile în funcţia de rector trebuia supusă validării sau invalidării de către senatul universităţii, care trebuia să se pronunţe prin votul a cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor săi în termen legal de 30 de zile. O altă neregulă adusă la cunoştinţa Senatului Universităţii este faptul că, deşi Carta Universităţii a fost modificată, o nouă metodologie de organizare nu a fost elaborată, iar metodologia aprobată în februarie - martie 2004 nu a fost armonizată cu prevederile noii Carte, astfel încât aceasta conţine prevederi contrare legislaţiei în vigoare. De asemenea, potrivit memoriului depus de prof. univ. dr. Vasile Bara, deşi reprezentanţii MECT au dispus, printr-un plan ferm de măsuri, constituirea până la 15.06.2007 a senatului cu respectarea legii, componenţa acestuia nu a fost modificată astfel încât, normele de reprezentare stabilite la art. 21 al metodologiei nu mai sunt în concordanţă cu numărul real de cadre didactice şi studenţi valabil la 1 ianuartie 2007, fiind exemplificate în acest sens o serie de facultăţi care au în senatul universităţii mai mulţi reprezentanţi, sau chiar mai puţini, decât prevede legea. "Acestea demonstrează modul arbitrar în care conducerea interimară a universităţii a înţeles să pună în practică recomandările MECT şi să procedeze la armonizarea componenţei senatului cu prevederile legislaţiei în vigoare, dar şi faptul că procedura de vot a fost grav viciată prin dezechilibrarea balanţei electorilor din punct de vedere al reprezentativităţii lor în raport cu numărul de cadre didactice şi studenţii facultăţilor şi colegiilor universităţii", mai precizează în memoriu prof. univ. dr. Vasile Bara. Nu în ultimul rând, în contestaţie se mai invocă faptul că, la data în care şi-a depus candidatura pentru funcţia de rector, prof. univ. Cornel Antal deţinea două funcţii incompatibile, aceea de prorector şi cea de şef de centru de cercetare, pe care nu le putea cumula fără a intra în contradicţie cu Legea 128/1997 privind Statul personalului didactic.