Toate facultăţile care funcţionează în cadrul Universităţii din Oradea au trecut de la taxele exprimate în euro la cele în lei. Trecerea la lei a însemnat şi rotunjirea sumelor pe care studenţii trebuie să le plătească pentru un an de şcolarizare. Din această toamnă toate facultăţile din componenţa Universităţii din Oradea au taxele exprimate în moneda naţională. Trecerea la RON a adus şi o creştere a taxelor percepute, majoritatea facultăţilor majorând cuantumul acestora cu 15-20%. Cea mai mare creştere este înregistrată la Facultatea de Medicină şi Farmacie, unde a fost aprobată dublarea taxei pentru studenţii care vor intra în anul I la toamnă, taxa percepută pentru un an de studiu ajungând la 1.200 de euro. "Pentru un student, bugetul unitar alocat de la minister este de 1700 de lei, iar fiecare facultate primeşte finanţarea locurilor bugetare în funcţie de un coeficient al profilului acesteia", ne-a explicat prof. Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al Universităţii din Oradea. Conform ierarhizării de la minister, facultăţile axate pe teorie au un coeficient de finanţare mic, de exemplu, Facultatea de Ştiinţe Economice are coeficientul 1, astfel că finanţarea este egală cu bugetul unitar. Cel mai mare coeficient al unei facultăţi din Oradea este de 5 şi aparţine Facultăţii de Muzică. Acum majoritatea taxelor percepute la Universitatea din Oradea sunt corelate cu bugetul unitar şi coeficientul fiecărei facultăţi. Cea mai mare taxă rămâne cea de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, 4.100 lei pentru un an de şcolarizare, iar cea mai mică taxă este percepută la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică şi la Facultatea de Textile şi Pielărie. "Facultăţilor le-a fost cerută stabilirea unor taxe de şcolarizare care să fie cât mai aproape de valoarea finanţării pe care acestea o primesc de la stat, iar majoritatea s-au conformat existând doar câteva cazuri în care taxele nu acoperă total costurile de şcolarizare", ne-a declarat prof. Mircea Pop. Totuşi, corelarea taxelor s-ar putea să ducă la înscrierea unui număr mai mic de studenţi la sesiunea de admitere din acest a Universtăţii din Oradea. Toţi cei care doresc să se informeze asupra locurilor disponibile la facultăţile orădene şi asupra taxelor de şcolarizare o pot face pe site-ul www.uoradea.ro, la secţiunea admitere.