Ieri, la Liceul Teoretic "Lucian Blaga", a avut loc un spectacol organizat în cadrul proiectului educaţional şcolar de parteneriat "Comenius" intitulat "All diferent - all equal" în care sunt implicate unităţi şcolare din Lituania, Italia, Bulgaria, Polonia şi România.

Proiectul se derulează pe parcursul a doi ani şcolari, până în 2011. În cadrul spectacolului de ieri, elevii clasei a III-a A au interpretat piesa de teatru "Cine şi-a pierdut fabula?", în care au personalizat rivalitatea dintre şoarece şi pisică, după care grupul "Floricele" a interpretat dansul "Prieteni mereu", ce a făcut referire la prietenia dintre copii şi flori. A urmat apoi o reprezentaţie de majorete, iar la final, un concurs tematic, iar echipajele cele mai bine pregătite au fost recompensate de organizatori cu premii şi diplome de participare. "Prin acest proiect elevii au posibilitatea de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de cultură generală şi cele lingvistice, dar cel mai important lucru este deprinderea sentimentului de respect şi toleranţă faţă de cei care vorbesc alte limbi şi care au o înfăţişare diferită, atitudini ce sunt atât de importante şi necesare în societatea modernă", ne-a spus Dorina Roman, coordonatoarea acestui proiect la nivelul şcolii.