Începe mişcarea cadrelor didactice Odată cu debutul noului an calendaristic, începe şi mişcarea cadrelor didactice. Astfel, în primele două luni, va fi stabilit numărul de locuri vacante, în urma pensionării celor care au ajuns la limita de vârstă. Începând cu 26 ianuarie vor fi întocmite listele cu personalul didactic titular care urmează să se pensioneze la 1 septembrie, fie pentru limită de vârstă, fie la cerere (cu trei ani înainte de limita de vârstă). În paralel, la Inspectoratul Şcolar Judeţean vor fi centralizate cererile pentru continuarea activităţii didactice pentru anul şcolar 2007-2008. Ca să poată solicita continuarea activităţii profesorii sau învăţătorii trebuie să obţină mai întâi avizul consiliilor profesorale din unitatea de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea. După încheierea procesului de depunere a cererilor la ISJ Bihor, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului va supune aprobării cererile înregistrate, ţinându-se cont de evoluţia demografică a judeţului şi de planurile de şcolarizare.