La sediul Consiliului Județean Bihor, a avut loc joi, 9 august, vizita tinerilor participanți la „Tabăra internațională de limba română Săcueni”, desfășurată, în aceste zile, în Bihor. Proiectul Asociației Pro Săcueni se desfășoară prin co-finanțarea asigurată de Direcția Social-Comunitară (DSC) Bihor.

 

Copiii participanți la tabără au vârste cuprinse între 12 și 14 ani, și provin din localitățile Săcueni și Cimișlia, Republica Moldova. Pe tot parcursul taberei, ei au participat la activități recreative și jocuri interactive, obiectivul principal fiind o mai bună cunoaștere a limbii române pentru tinerii din Valea Ierului.

În cadrul programelor zilei de joi, 9 august, în afară de jocurile educative, a fost planificată și o vizită în municipiul Oradea, ocazie cu care copiii au fost întâmpinați de conducerea Consiliului Județean Bihor. Președintele Pásztor Sándor, după ce a făcut o scurtă prezentare a județului nostru, a dialogat cu elevii claselor a VI-a și a VII-a despre modul în care decurg activitățile din tabără, menționând la sfârșit următoarele: „În mod evident, este un lucru pozitiv că tinerii au legat prietenii în aceste zile. Prin astfel de experiențe interculturale, vor aprofunda elemente specifice celeilalte comunități și, desigur, va fi în avantajul copiilor din Săcueni să comunice mai bine în limba română”.