Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bihor vrea să folosească mai multe sisteme pentru a calcula evoluția elevilor și a școlilor. Mai mult, școlile vor fi judecate și din perspectiva încadrării în buget, urmând ca celor mai risipitoare să nu li se mai permită să facă angajări cu normă întreagă.

Pe lângă sistemele cunoscute de evaluare a performanțelor elevilor și școlilor (cum sunt rezultatele la examenele naționale) IȘJ Bihor vrea să folosească un nou sistem centrat pe evoluția elevilor, urmărind mediile cu care aceștia iau Evaluarea Națională și  Bacalaureatul.

„Eu nu cred că învățământul bihorean este o competiție în care unele școli sunt pe primul loc și altele în spate. Și nici că un profesor care duce un elev de la nota 8 la 10 este mai bun sau mai slab decât unul care duce un elev de la 5 la 7. Cred însă că putem urmări evoluția copiilor de la un ciclu școlar la altul. Cei care și-au susținut Evaluarea Națională în 2017 în Bihor și cei care au finalizat Bacalaureatul în Bihor în 2021, spre exemplu. Am făcut o situație cu procentele de elevi care au luat mai mult la Bacalaureat decât la Evaluare. Față de Evaluarea Națională din 2017, rezultatele la Bacalaureatul din 2021 au fost mai bune la Liceul de Arte pentru aproape 65% dintre copii. Colegiul Național „Iosif Vulcan” - 57%, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” - 56%, Colegiul Național „Mihai Eminescu” - 56%, Colegiul Economic - 52%, Colegiul Național Emanuil Gojdu - 24%. Acești elevi au mers în sus de la Evaluare spre Bacalaureat. La școlile tehnice, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea - 50,53%, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” - 50%, Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu” - 41,86%. Eu nu spun că acest sistem este relevant 100%, dar aș vrea să vedeți și alte statistici decât cele pe care la vedem an de an la Evaluare și Bacalaureat. Asta ne arată că toți lucrăm și toți trebuie să lucrăm mai bine”, a spus șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan.

Tot la capitolul calitate, șeful Inspectoratului a vorbit și despre eficiența școlilor subliniind că va impune măsuri pentru școlile care nu se încadrează în buget.

„Avem 35 de școli care au peste 100% încadrare în buget și 37 de școli care au sub 70% încadrare în buget. Am decis ca la școlile care depășesc încadrarea să iau unele măsuri. Spre exemplu, directorii să predea 8 ore în loc de 6 sau să nu mai poată angaja personal decât cu normă înjumătățită. Nu dăm pe nimeni afară, dar nici nu face angajări fără reguli”, a mai spus Horea Abrudan, care a mai adăugat că pentru posturile de directori și directori adjuncți rămase neocupate s-au depus 94 de dosare.