Importanţa şi însemnătatea zilei de 24 ianuarie 1859 a fost marcată ieri la Grupul Şcolar "Ioan Bococi", unde au fost organizate mai multe activităţi care să le amintească elevilor de importantul eveniment.

 

Astfel, elevii din întreaga şcoală, coordonaţi de profesoarele Viorica Bronţ, Mihaela Şumălan şi Minodora Albu, au realizat o expoziţie de desene cu tema Unirii celor două Principate române, după care profesorii de istorie au realizat o prezentare power point a celor mai însemnate momente din trecutul poporului român, care au dus la înfăptuirea Unirii celor două Principate, Moldova şi Muntenia, în cadrul căreia s-a evidenţiat importanţa istorică a zilei de 24 ianuarie 1859 pentru poporul român, subliniindu-se eforturile depuse de patrioţii români după înfrângerea Rusiei în Războiul din Crimeea din 1853 şi evenimentele ulterioare din istoria Europei, care au dus la realizarea unuia dintre cele mai mari importante deziderate din istoria poporului român, adică Unirea celor două principate sub un singur domn, Alexandru Ioan Cuza, atât în Muntenia, cât şi în Moldova. "Scopul acestei activităţi a fost să marcăm ziua de 24 ianuarie 1859, în cadrul căreia să implicăm toţi elevii şcolii în vederea promovării sentimentului de patriotism şi de cinstire a înaintaşilor care au lupat pentru unitatea şi neatârnarea neamului", a specificat Mihaela Popovici, directoarea adjunctă a şcolii. La sfârşitul activităţilor dedicate acestei zile, elevii şi cadrele didactice au încins o Horă a Unirii.