Explozie de creativitate la Muzeul Țării Crișurilor. Departamentul de Arte Vizuale din cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea a organizat miercuri, de la ora 17.00, vernisajul expoziției Gala Diplomelor.

Absolvenții programelor de studii universitare de licenţă – Grafică, Pictură, Design, și Arte decorative, precum şi absolvenții programului de studiu de master – Arte plastice şi Multimedia, din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii Oradea, şi-au prezentat miercuri lucrările practice de absolvire.

Muzeograful Cornel Abrudan a spus la începutul vernisajului că rezultatele studenților sunt din ce în ce mai bune și că există talente care s-au înscris deja sau se vor înscrie în Uniunea Artiştilor Plastici astfel că viitorul este asigurat. În cadrul vernisajului expoziţiei au luat cuvântul muzeograful Cornel Abrudan, decanul Corina Andor şi directorul Departamentului de Arte Vizuale, Teofil Ştiop.

Decanul Facultăţii de Arte, Corina Andor, a subliniat că expoziția organizată în incinta Muzeului este un prim pas care le cerifică studenților valoarea și că speră ca încrederea pe care o capătă să îi propulseze spre instituțiile culturale. Directorul Departamentului de Arte Vizuale Teofil Știop i-a felicitat pe studenții expozanți și a adăugat că expoziția este o șansă ca artiștii să își descopere propria creativitate.

„Nu dorim să le dăm nişte reţete pe care după ce termină să le abandoneze pentru că s-au lipit de ei într-un mod artificial. Acest fapt arată direcţia de concentrare pe potenţialul creativ al studentului. Ei vin cu un anumit bagaj pe care noi încercăm să-l exploatăm, în cel mai bun sens, la maximum. Eu îi felicit pe toţi studenţii şi pe toţi colegii mei, care au foarte mult de spus prin proiectele pe care le vedeţi aici”, a precizat Teofil Ştiop.

Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul Țării Crișurilor până pe 27 iulie.

.