Facultatea de Arhitectură şi Construcţii: 245 de absolvenţi bat la porţile carierei
Cursul festiv al absolvenţilor 2011 al Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii din Oradea a umplut până la refuz sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor. Alături de absolvenţi au ţinut să fie prezenţi părinţii, rudeniile şi prietenii apropiaţi, mai ales că pentru a-şi finaliza studiile la zi, un student are de parcurs patru, respectiv şase ani.
Aşa cum stă bine oricărei festivităţi de absolvire, evenimentul de ieri a debutat cu intonarea Gaudeamus Igitur, după care a fost citit mesajul rectorului Universităţii din Oradea, iar decanul facultăţii, prof. univ. dr. Aurora Mancia, a rostit tradiţionalul discurs, în care i-a încurajat pe absolvenţi să aibă încredere în viitorul lor.
Cei 245 de absolvenţi de la cele patru specializări ale facultăţii au urcat apoi, rând pe rând pe scenă, şefii de promoţie adresând asistenţei un scurt discurs. Din partea celor de la Arhitectură (ciclu de studii de 6 ani) a vorbit şefa de promoţie Valentina Buz. Conferenţiar dr. Ramona Novicov, îndrumătorul de an, a punctat sensibil relaţia profesor-student cu actuala generaţie: „Această promoţie a însemnat pentru mine un punct distinct în cavalcada generaţiilor, o generaţie caracterizată prin sensibilitate şi bun simţ. A fost o generaţie specială, care ştie să gândească, ştie să muncească şi să se comporte". O dată cu strigarea catalogului, fiecare absolvent a primit câte o diplomă.
La specializarea Construcţii civile şi industriale şi agricole (4 ani) au vorbit şeful de promoţie Toth Paul, iar catalogul a fost strigat de şef lucrări Sorin Mărginean. Specializarea Inginerie sanitară şi Protecţia mediului (4 ani) l-a avut ca şef de promoţie pe Valentin Suciu, iar îndrumătorul de an, şef lucrări Mariana Pop a strigat catalogul şi a împărţit diplome. În fine, la specializarea Cadastru (4 ani) a vorbit şefa de promoţie Anamaria Bumb, iar îndrumătorul de an şef lucrări Alin Buda a strigat catalogul şi a împărţit diplomele.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.