Săptămâna trecută a avut loc simularea probei de evaluare a competenţelor digitale de la Bacalaureat. În Bihor, această simulare s-a organizat în toate unităţile de învăţământ liceal. La simulare au participat 1.696 de viitori absolvenţi. Fiecare liceu a avut obligaţia să aleagă eşantioane reprezentative pentru această simulare.

 

 

Printre liceele cu cele mai bune rezultate la această probă se regăsesc C.N. "Emanuil Gojdu", unde 46 de elevi au obţinut nivelul de competenţă "experimentat", iar 33 au fost confirmaţi ca "utilizatori avansaţi". De asemenea, rezultate bune au avut şi elevii de la Liceul Teoretic "Ady Endre" şi C.T. "Alexandru Roman" din Aleşd, fiecare cu câte 29 de utilizatori experimentaţi, dar şi viitori absolvenţi de la alte licee, cum ar fi: C.E. "Partenie Cosma", C.N. "M. Eminescu" etc, au reuşit punctaje destul de bune. Pe de altă parte, rezultate mai puţin notabile s-au consemnat la C.T. "Vadu Crişului, C.T. "Transilvania", GRA Cadea, LPS Bihorul, G.Ş. "Ioan Bococi", unde niciun elev nu a reuşit să obţină nivel de competenţă "experimentat" în utilizarea calculatorului.

Proba propriu-zisă a examenului este programată pentru perioada 19 - 29 aprilie, în urma căreia participanţii vor primi certificate de competenţă în utilizarea calculatorului recunoscute internaţional. Examenul de Bacalaureat începe în 15 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.