După ce au terminat cu emoţiile de la Testele Naţionale, absolvenţii clasei a VIII-a au o scurtă pauză până vor trece din nou prin alte emoţii, provocate de repartizarea computerizată în licee. Rezultate modeste pentru elevii din mediul rural Rezultate modeste în mediul rural Deşi rezultatele obţinute de elevii bihoreni la Testele Naţionale le-au depăşit pe cele înregistrate anul trecut, au fost şi şcoli în care promovabilitatea s-a situat mult sub nivelul de 50%. Faptul că aceste şcoli sunt din mediul rural, denotă că lipsa de interes a cadrelor didactice pentru activitatea în mediul rural şi dezinteresul elevilor pot avea rezultate nedorite. Astfel, în şcolile din Ceişoara şi Olcea promovabilitatea s-a situat la 40%, iar în Şcoala de la Drăgeşti la 30%, confirmând că elevii din mediul urban sunt mai interesaţi de educaţie şi mult mai bine pregătiţi pentru examene. La polul opus, unele şcoli din municipiul Oradea au reuşit să îşi pregătească elevii astfel încât promovabilitatea să fie maximă. Exemple elocvente sunt Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" şi Liceul Baptist "Emanuel", unde promovabilitatea a fost de 100%, alte şcoli cu rezultate bune fiind Colegiul Naţional "Avram Iancu" din Ştei, Şcoala "Oltea Doamna" şi Şcoala "Dacia" din Oradea. Săptămâna opţiunilor Începând de mâine, candidaţii declaraţi promovaţi la sesiunea de acest an a Testelor Naţionale îşi pot exprima opţiunile pentru şcolile şi liceele pe care vor să le urmeze. În perioada 30 iunie - 6 iulie, toţi cei care au obţinut note de promovare la Testele Naţionale vor completa fişele de înscriere împreună cu părinţii lor, asistaţi de diriginţi, la centrele de înscriere. După depunerea fişelor, urmează ca între 1 şi 7 iulie datele să fie introduse în baza de date computerizată, la nivel naţional, concomitent fiind verificată şi corectitudinea datelor. Repartizarea computerizată a candidaţilor urmează să fie realizată de abia în 13 iulie, această operaţiune fiind efectuată pe baza mediilor candidaţilor şi în funcţie de opţiunile exprimate în fişele de înscriere. Specializări de top în liceele orădene Având în vedere rezultatele obţinute anul trecut şi mediile de intrare, cele mai căutate au fost profilele reale, pe primul loc situându-se specializarea matematică-informatică. Ultimele medii cu care s-a intrat la profilele tehnice ale liceelor de top din Bihor dovedesc interesul şi concurenţa acerbă pentru acestea. Anul trecut la profilul matematică-informatică au fost înregistrate cele mai mari medii pentru ultimii admişi la mai multe licee. La Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", nota cu care a intrat ultimul admis la acest profil a fost 9,35. Pe locul secund se situează Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", aici ultimul admis la profilul de informatică a avut media 9,05, iar pe a treia poziţie s-a clasat Liceul Teologic Baptist "Emanuel", cu media 8,83. Pe poziţia secundă din punct de vedere al interesului şi mediilor de intrare se situează profilul de filologie cu predare intensivă a limbii engleze. În acest caz liceul care a înregistrat cea mai mare medie pentru ultimul admis a fost C. N. "M. Eminescu" cu 9,16, pe locurile următoare s-au clasat C.N. "E. Gojdu" (8,74) şi Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" (8,22).