Descentralizarea centralizată a învăţământului românesc
În starea de conflict care caracterizează la ora actuală învăţământul românesc, determinată de faptul că se declară mereu că nu sunt şi nu se găsesc bani, Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor consideră că se impune semnalarea unor mai vechi carenţe ale sistemului, pentru a se observa unde se scurg fondurile necesare.
Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor este de părere că se discută de 14 ani despre descentralizarea serviciilor publice, despre creşterea importanţei deciziei locale, avându-se în vedere mai buna cunoaştere a realităţii din teren, dar şi perspectiva intrării României în UE. Toate acestea par a găsi numai urechi surde la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, indiferent de numele purtat de-a lungul timpului sau de echipa aflată, uneori întâmplător, la conducere. Chiar şi recentele modificări ale Legii Învăţământului fac, spun sindicaliştii, vorbire despre acest lucru, acordând personalitate juridică unităţilor cu peste două sute de elevi sau o sută de preşcolari. Realitatea spune cu totul altceva, Ministerul Educaţiei continuând să ţină cu mână de fier toate pârghiile decizionale. Singurul domeniu expediat pe plan local este cel financiar, ştiut fiind faptul că sumele pentru repararea şi întreţinerea şcolilor, respectiv pentru plata salariilor generează cele mai multe bătăi de cap. În rest, tot ce este soare în învăţământul românesc vine de la Bucureşti, de la programele şcolare până la subiectele şi baremele finale de examen. Sindicaliştii bihoreni spun că, pe vremea "împuşcatului", repartizările şi titularizările în învăţământ se făceau la nivel guvernamental, iar detaşările şi suplinirile, la nivel judeţean. Pe aceleaşi vremuri, subiectele pentru examenele de treaptă se elaborau tot la judeţ. Acum toate se aduc de la centru, cu toate cheltuielile pe care le presupune secretizarea. Apoi, după ce elevii şi profesorii îşi fac treaba, rezultatele pleacă din nou la centru, pentru că numai acolo se poate aplica programul de repartizare computerizată, şi, la Bucureşti, corupţia e mai mică decât în provincie. Aceeaşi grijă anticorupţie a dus la dublarea comisiilor de examen prin comisii de evaluare, fiecare cu preşedinţi, vicepreşedinţi şi aparat tehnic mai costisitor, mai ales pentru un domeniu care se plânge de o cronică subfinanţare. În cazul comisiilor de bacalaureat se cheltuie mult cu deplasarea comisiilor, fără a scăpa însă de veşnica suspiciune legată de provenienţa fondurilor din care profesorilor li se serveşte masa. Pornind de la toate acestea, sindicaliştii se întreabă: dacă manualele sunt alternative, de ce examenele sunt unice şi naţionale? Dacă unităţile de învăţământ au personalitate juridică, de ce nu îşi pot alege singure candidaţii? Dacă nu sunt bani pentru reparaţii, pentru analize, pentru câte şi mai câte, de unde atâţia bani pentru...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.