La Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, a avut loc joi, 12 martie, o întâlnire între prof. univ. dr. Adrian Cioroianu și elevii Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” Oradea.

 

Manifestarea și-a propus să ofere un cadru de reflecție și dezbatere asupra evoluției diplomației în contextul global contemporan, asupra provocărilor actuale ale relațiilor internaționale și asupra rolului educației în formarea tinerelor generații, iar elevii au avut ocazia să dialogheze cu distinsul profesor.

În aceeași zi, de la ora 17.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor, a fost programată o dublă lansare de carte: „Noul Război Mondial al vechilor orgolii”, autor Adrian Cioroianu, și „Înainte de răspunsuri, întrebările”, autor Mihai Maci.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, instituție în care lucrează de trei decenii. A fost ambasador pe lângă UNESCO la Paris între 2015 și 2020, iar din 2021 până în 2025 a ocupat funcția de manager al Bibliotecii Naționale a României. A publicat în numeroase ziare și reviste din țară.

Este autorul mai multor cărți de istorie, inclusiv despre comunismul românesc, și coautor de manuale școlare de istorie. A publicat seria Cea mai frumoasă poveste (Câteva adevăruri simple despre istoria românilor; Nu putem evada din istoria noastră; O țară se construiește zi de zi), cartea Frumoasă era Sena pe sub florile mele și mai multe volume de nonficțiune pentru copii.

Mihai Maci este lector la Universitatea din Oradea, în Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene, unde predă filosofie și discipline conexe. Domeniile sale de interes includ filosofia contemporană și modul în care gândirea est-europeană abordează istoria și cultura. Este autorul mai multor eseuri și cărți de reflecție, printre care Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe, în care analizează critic sistemul de învățământ românesc. A publicat numeroase articole pe teme sociale, educaționale și politice și este cunoscut pentru comentariile sale incisive despre realitățile societății românești.

Alături de autori a fost invitat istoricul Gabriel Moisa.

Dubla lansare de carte a fost organizată de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea și Librăria Humanitas.