Maxima conform căreia fiecare şcoală este o parte a comunităţii pare a se materializa la Şcoala „Dimitrie Cantemir". O mămică cu iniţiativă, care lucrează la o firmă de construcţii a decis să se implice în viaţa şcolii şi a pornit o acţiune de strângere de fonduri pentru construirea unei săli noi de sport. A fost urmată de profesori şi părinţi.

Deşi pare greu de realizat, la Şcoala Generală nr. 6 „Dimitrie Cantemir" din Oradea se va construi o sală de sport pe banii părinţilor şi a sponsorilor din zonă. Ideea a pornit de la unul dintre părinţi care, lucrând la Holcim, a spus că poate să ajute la construirea noii săli de sport. Ei i s-au alăturat cadrele didactice ale şcolii şi ceilalţi părinţi. „Avem deja doi sponsori, firma de arhitectură care a făcut proiectul şi Holcim-ul care ne asigură cimentul. Sunt bazele de la care pornim. Am luat legătura cu 100 de firme de construcţii care să ne ajute cu materiale şi forţă de muncă. Am organizat un târg de prăjituri în preajma Paştelui, în care i-am invitat pe sponsori să fie generoşi şi cu copiii normali, nu doar cu cei cu deficienţe, pentru că şi cei normali ar putea să facă performanţe notabile dacă ar fi ajutaţi. Părinţii ne-au ajutat cu prăjiturile şi unii dintre ei, cei care lucrează la firme de profil, ne vor ajuta şi cu materiale de construcţii sau vor dona cei 2% pentru realizarea proiectului.", a spus pentru Crişana, Florina Bărcan, profesor pentru învăţământ primar la Şcoala „Dimitrie Cantemir". La târgul care a avut loc ieri s-au adunat 20 de reprezentanţi ai unor firme de profil din Oradea, care au promis atât sprijin material, cât şi logistic. Printre participanţi s-a numărat şi viceprimarul Biro Rozalia care a promis la rândul ei că instituţia pe care o reprezintă se va implica în acţiune.