Curs festiv la Facultatea de Arte Vizuale
Au fost fericiţi când au promovat examenele, s-au încurajat unul pe altul la restanţe, au dansat la petrecerile studenţeşti şi au participat la activităţi educative. Este vorba de cei 76 de studenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale, din Oradea, care au participat, zilele trecute, la ultimul curs festiv. Colegii, profesorii, rudele şi prietenii foştilor studenţi au umplut Aula Magna a Universităţii din Oradea, pentru a asista la acest eveniment. De menţionat că, în cei 12 ani de existenţă, peste 600 de absolvenţi au ieşit de pe băncile Facultăţii.
"Suntem prezenţi, aici, la ceas de rememorare, după 12 ani de existenţă universitară, fertilă, cu calitatea de instituţie academică artistică, acreditată. Este o izbândă remarcabilă, care-mi oferă plăcuta ipostază de a felicita, obligatoriu, întregul colectiv de dascăli, studenţi şi foşti studenţi ai Facultăţii noastre. Dacă acest învăţământ artistic - plastic există este numai rodul strădaniilor voastre comune şi al responsabilităţii civic-profesionale, demonstrată pe parcursul acestor ani de studiu", a spus, în alocuţiunea sa, conf. univ. dr. Cornel Durgheu, decanul Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. În continuare, domnia sa a felicitat colectivele de dascăli şi studenţi de la toate specializările: Sculptură, Pedagogia Artei, Arte Textile, Design vestimentar, Design industrial, Conservare - restaurare, Istoria şi teoria artei, Ceramică - sticlă - metal, precum şi de la secţia Pictură, care au muncit cu multă dăruire, pe parcursul anilor de studiu, obţinând rezultate remarcabile. Au mai luat cuvântul profesorii: Olimpia Urdea, Cornel Abrudan, Constantin Costea şi Radu Mărieş.
Pentru cei 76 de studenţi, examenele de licenţă au început pe 15 iunie, perioadă care va fi încununată, la finele acestei luni, cu susţinerea lucrării de diplomă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.