Consultanţă din străinătate pentru redactarea proiectelor de tineret
Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi-a propus încheierea unor parteneriate cu structurile pentru tineret din mai multe ţări vest-europene. Astfel, tinerii din Bihor care vor dori să acceseze fondurile pentru tineret oferite de Uniunea Europeană vor avea sprijinul unor oameni cu experienţă la redactarea şi implementarea proiectelor.
Conducerea DJT Bihor vrea să încheie, în perioada următoare, parteneriate cu liderii structurilor guvernamentale şi neguvernamentale de tineret din ţările vest-europene. Bazele acestor parteneriate au fost puse în anul 2000, când unii dintre aceştia au făcut o vizită în ţara noastră. Acum legăturile cu aceste organizaţii vor fi reluate, astfel ca tinerii din Bihor să beneficieze de consultanţă de specialitate din partea celor care se ocupă de evaluarea proiectelor de tineret. "Organizaţiile şi instituţiile cu care se încearcă stabilirea de parteneriate sunt Ministerul Flamand al Tineretului, Serviciul Naţional de Tineret Luxemburg, Agenţia pentru Activitatea Tinerilor şi Institutul NWIZ din Olanda", ne-a declarat Marius Chipurici, directorul DJT Bihor. Marele avantaj al acestor colaborări ar fi faptul că tinerii vor primi consultanţă din partea unor specialişti care se ocupă chiar de evaluarea proiectelor de şi pentru tineret.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.