La finele săptămânii trecute, a avut loc, la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", concursul "Cangurul lingvist". Este vorba despre un concurs de cunoştinţe generale susţinut în limbile engleză sau germană. Concursul "Cangurul lingvist" este unul dintre cele mai populare la nivel european. Acum competiţia se desfăşoară şi în ţara noastră, iar elevii de la "Onisifor Ghibu" au vrut să îşi testeze cunoştinţele. Astfel, aceştia au susţinut proba de concurs în limbile engleză şi germană. Subiectele propuse sunt compuse din întrebări în două limbi (engleză şi germană), diferite din punct de vedere al conţinutului, dar echivalente ca grad de dificultate. La fiecare întrebare concurenţii au putut opta pentru limba mai accesibilă. La concurs au participat 150 de elevi de la clasele a III-a şi până la clasa a XII-a. Corectarea lucrărilor se face la Bucureşti, iar rezultatele vor fi cunoscute de abia în luna martie. Toţi concurenţii sunt premiaţi cu reviste, jocuri şi diplome, iar cei cu rezultatele cele mai bune primesc premii în plus. În acest an, pe lângă premiile menţionate, câştigătorii vor avea posibilitatea să participe la examenele de atestare lingvistică DELF şi Cambridge.