Elevii Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” din Beiuș au participat la o demonstrație de prim ajutor susținută chiar de unii dintre ei, adolescenți care participă în fiecare an la concursul „Sanitarii Pricepuți” pregătiți de plutonierul adjutant Petrică Faca.

 

Cu prilejul festivităților dedicate aniversării a 140 de ani de la înființarea colegiului, elevii au susținut o demonstrație de prim ajutor pentru colegii lor și cadrele didactice prezente. În cadrul demonstrației, tinerii au prezentat principalele tehnici de intervenție în caz de stop cardio-respirator, înec, hipotermie, traumatism, arsuri, sufocare (inclusiv aplicarea metodei Heimlich), inconștiență sau hemoragie, oferind participanților informații practice și utile pentru situații de urgență. Plutonierul adjutant Petrică-Nicolae Faca a fost alături de elevi pe tot parcursul activității și a răspuns numeroaselor întrebări adresate de participanți, contribuind astfel la creșterea nivelului de informare și pregătire în domeniul situațiilor de urgență. Plutonierul din cadrul Secției de Pompieri Beiuș desfășoară de câțiva ani sesiuni de instruire pentru elevii Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș, participanți anual la concursul „Sanitarii Pricepuți”. De altfel, pompierii bihoreni participă constant la pregătirea elevilor în domeniul primului ajutor, demonstrând angajamentul continuu pentru educația tinerelor generații. ”Prin aceste activități, salvatorii contribuie la formarea tinerelor generații, oferindu-le cunoștințele și abilitățile necesare pentru a fi responsabili și pregătiți în situații de urgență. Astfel, lasă o moștenire valoroasă pentru viitor, pentru că viitorul nostru sunt copiii, iar implicarea lor astăzi garantează siguranța și responsabilitatea de mâine”, au transmis reprezentanții ISU Bihor.