Centura neagră în IT
Qubiz, în parteneriat cu Organizaţia Studenţească AIESEC Oradea, a organizat, ieri, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, un nou eveniment adresat specialiştilor şi studenţilor de la specializarea IT. Seminarul cu titlul "Black belt programming starts with...", însemnând "Centura neagră la programare începe cu...", face parte din proiectul Qubiz Academy, un concept prin care organizatorii doresc să contribuie la dezvoltarea mediului IT din Oradea.
Unul dintre cei mai importanţi arhitecţi software din Olanda, Danny Pronk, a revenit ieri în România, unde a susţinut cel de-al doilea seminar din cadrul proiectului Qubiz Academy. Studenţii au avut ocazia să participe la un seminar structurat pe două părţi. La început s-a pus accentul pe teorie şi pe modul în care codul interacţionează cu sistemul de operare şi efectele asupra microprocesorului. În cea de-a doua parte, tinerii au pus în aplicare teoria expusă anterior, prin exemple concrete. "Qubiz furnizează servicii complexe de consultanţă, integrare şi dezvoltare IT. Prin evenimentele pe care le organizăm în cadrul Qubiz Academy, vrem să împărtăşim mediului academic şi IT din experienţa şi cunoştinţele specialiştilor noştri. Noi încercăm să aducem consultanţi, analişti sau arhitecţi de înaltă clasă de la partenerii sau clienţii cu care lucrăm. În acest sens ne bucurăm să îl avem ca invitat pe Danny Pronk, recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi arhitecţi software din Olanda", a declarat Dan Sovrea, system arhitect Qubiz.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.