Caravana Universităţii Oradea
Universitatea Oradea a lansat, ieri, o campanie de promovare a ofertei educaţionale, printre obiectivele proiectului numărându-se creşterea nivelului de comunicare între instituţia de învăţământ superior şi licee, dar şi creşterea vizibilităţii Universităţii şi îmbunătăţirea imaginii acesteia.
Proiectul, intitulat "Caravana Universităţii Oradea", este un model de sondare şi analiză a pieţei pentru anii viitori, fiind pentru prima dată când toate asociaţiile studenţeşti conlucrează la un asemenea proiect. Caravana va cuprinde prezentări în licee, la clasele terminale, discuţii libere cu studenţii, seminarii de prezentare a ofertei de master şi doctorat, participarea la diferite târguri şi activităţi destinate tinerilor. Proiectul este coordonat de prorectorul Elena Bonchiş şi de Radu Seuche, referent comunicare în cadrul Biroului de Comunicare şi Proiecte Europene. Asociaţiile care iau parte la acţiune sunt AIESEC, ASIETI, ARISE, ASMO, ASUO, ELSA, AS "Gheorghe Şincai", AS de la Arhitectură şi Construcţii, AEF. La acestea se adaugă alţi voluntari, studenţi de la diferite specializări. Din programul caravanei, în 18 - 19 aprilie vor avea loc Zilele Porţilor Deschise, în 2 mai se va desfăşura Noaptea Albă a Tinerilor, urmând ca în perioada 14 aprilie - 25 mai să aibă loc mai multe prezentări în licee.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.